Dintre ruine și dosare penale, stațiunea de pe Valea Cernei a primit în sfârșit semnale concrete că se lucrează la salvarea ei!
Gheorghe Orza și Silviu Hurduzeu au mers împreună la București, la Conferința „Salvați Băile Herculane”, organizată la Biblioteca Academiei Române din inițiativa academicianului Nicolae Noica, explicând că milenara stațiune nu poate renaște doar din dorința localnicilor și din bugetele insuficiente ale Primăriei Băile Herculane și Consiliului Județean Caraș-Severin.
„Conferința a arătat că există voință, solidaritate și energie pentru ca Băile Herculane să renască. Sala plină, emoția și interesul arătat de public și de personalitățile prezente ne dau încredere că orașul nostru are viitor. Acum există speranță. Acum putem privi înainte. Băile Herculane merită și vor renaște, iar noi vom depune orice efort posibil ca acest lucru să se întâmple!”, s-a arătat entuziasmat primarul Orza după discuțiile purtate cu Gabriel-Bogdan Ștețco, secretar de stat în cadrul Ministerului Turismului, cu Koppány Bulcsú Ötvös, secretar de stat la Ministerul Culturii, cu Adrian Miulescu, managerul Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie, și alți reprezentanți ai unor instituții de care depinde viitorul stațiunii.
Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a făcut o prioritate din salvarea Băilor Herculane, în primul rând fiind preocupat de salvarea izvoarelor de apă termală și valorificarea acestei resurse naturale care a făcut atât de celebră stațiunea pe tot continentul.
Astăzi, în capitală, Hurduzeu a cerut sprijin guvernamental pentru Herculane, deoarece timpul nu mai are răbdare, iar resursele la nivel județean sunt limitate.
„Acest eveniment a fost marcat de prezența unor nume importante care au vrut să contribuie cu idei și gânduri la relansarea celei mai cunoscute stațiuni din Banatul de Munte. Sunt oameni de seamă care vor să ne ajute în conturarea unei strategii pentru a reda stațiunii Băile Herculane strălucirea de altă dată.”, a declarat președintele Hurduzeu.
În alocuțiunea sa, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a insistat pe trei direcții de acțiune. Importanța refacerii patrimoniului arhitectonic e prima dintre ele. „Asta ar însemna investiții private dublate de legislație care să permită statului să intervină mai decis acolo unde clădirile sunt efectiv abandonate.”, a explicat acesta.
Hurduzeu a vorbit mai departe despre construirea infrastructurii necesare astfel încât stațiunea să fie mai ușor accesibilă, amintind de proiectele privind modernizarea căii ferate și realizarea unui drum de mare viteză.
Promovare turistică în plan intern și internațional a la fel de importantă, a atras atenția președintele CJ Caraș-Severin: „Trebuie să avem conștiința faptului că Băile Herculane nu mai suscită în mentalul colectiv același magnetism ca în vremea comunismului și că trebuie să ne adresăm unui alt tip de public care ar putea fi interesat să vină să facă turism aici.”