Hemoptizia, o urgență medicală. În ce situații poate apărea?

hemoptizie

Hemoptizia reprezintă o sângerare a căilor respiratorii inferioare, care se manifestă prin eliminarea unei expectorații cu sânge roșu deschis, spumos, printr-un acces de tuse. Este o urgență medicală, atrag atenția doctorii.

Hemoptizia poate fi unică sau multiplă, în cantitate variabilă, de la câteva firișoare de sânge, amestecate cu spută, până la cantități mari de 300 de mililitri de sânge, pe parcursul unei zile.

„Cele mai frecvente cauze sunt cancerul pulmonar, tuberculoza sau alte infecții, infarctul pulmonar, complicații ale bronșitei cronice sau ale bronșiectaziilor, adică dilatații ale bronhiilor. Hemoptizia poate să apară și ca urmare a unor manevre de diagnostic sau tratament cum sunt bronhoscopia cu biopsie, intubarea postoperatorie la persoanele cu tratament anticoagulant sau antiagregant, inclusiv aspirină, în insuficiența cardiacă sau în boli autoimune”, a explicat Nicoleta Bertici, medic pneumolog la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara.

Însă trebuie să fie diferențiată de sângerările provenite din nas, din gură, din faringe sau din stomac.

„Hemoptizia trebuie tratată ca o urgență, deoarece evoluția poate fi imprevizibilă și greu de controlat. Pericolul principal este reprezentat de sufocarea cu propriul sânge, mai degrabă decât pierderea volemică. Primele măsuri recomandate în asemenea situații sunt sistarea oricărei activități, urmată de repaus fizic, calmarea tusei, evitarea căldurii, ce poate agrava hemoptizia, consumul de lichide, comprese reci pe torace și adresarea la serviciul de urgență pentru investigații și tratament de specialitate”, a mai spus medicul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/