HC Adrian Petrea Reșița, dublă amicală în Ungaria. Vineri, Adrian Petrea se întâlnește cu fosta sa echipă

Prim-divizionara masculină de handbal HC Adrian Petrea Reșița a disputat aseară o partidă de verificare la Orosháza, cu echipa locală Orosházi FKSE. Întâlnirea s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 29-26 (21-11). Vineri, de la ora 17.30, ora României, cărășenii vor întâlni fosta echipă a lui Adrian Petrea, Pick Szeged.

„Au fost două reprize diametral opuse. O primă repriză în care am intrat mai greu în meci, am fost conduși la pauză cu zece goluri. Nici jucătorii nu s-au ridicat la așteptările mele, nici pe atac, nici pe apărare și nici poarta. Până în minutul 40 am avut două mingi apărate. În repriza a doua, jucătorii au răspuns cerințelor și am reușit să revenim în joc și până la final am mai redus din diferență, iar pe tabelă a fost 29-26 pentru Orosháza. Am întâlnit o echipă bună, o echipă cu care din punctul de vedere al dăruirii în teren pot spune că am avut, pe vremea când eram jucător la Pick Szeged, meciuri grele la Orosháza. Este o echipă bătăioasă și așa a și jucat în meciul cu noi. Dar, până la urmă, ce pot să spun este că începem încet-încet, de la meci la meci, de la antrenament la antrenament să intrăm în formă, pentru ca la ora meciului din Cupa României, cu CSM București, să fim în formă maximă“, a declarat Adrian Petrea pentru expressdebanat.ro.

HC Adrian Petrea: Tevzadze, Drăghici – Vaidasigan (7 goluri), Starchenko (4), Huta (3), Lela (3), Rohozneanu (2), Dospinescu (2), Trifkovic (2), Ignat (1), Pîrîianu (1), Bahan (1), Popovici, Grozăvescu. Aseară s-a alăturat lotului și Raul Heimbach, care a venit direct de la pregătirile Naționalei de tineret.

Suporter de lux pentru HC Adrian Petrea

Handbaliștii cărășeni au avut un suporter de lux aseară, la Orosháza. La meci a asistat și Excelența Sa, Florin Vasiloni, consulul General al României în Gyula. „Pentru noi este o onoare, o plăcere că a fost alături de noi. Dânsul și-a manifestat tot sprijinul față de echipa noastră, am înțeles că este și cărășean și i-a făcut mare plăcere să fie alături de noi“, a precizat Adrian Petrea.

HC Adrian Petrea la Oroshaza

Vineri, de la ora 17.30, ora României, HC Adrian Petrea va întâlni puternica formație Pick Szeged, în al doilea amical susținut în Ungaria. Va fi o întâlnire între antrenorul Adrian Petrea și echipa unde a activat cu succes ca jucător. „Pentru mine este o plăcere de fiecare dată, chiar dacă vin în calitate de turist, de sportiv sau în calitate de antrenor la Szeged. Mai ales acum, când voi juca un meci împotriva fostei mele echipe, unde am avut atâtea satisfacții, am avut atâtea de învățat de aici. Am așa o ușoară strângere de inimă, dar sunt sigur că publicul de aici nu m-a uitat și mă va primi cu brațele deschise, inclusiv echipa pe care o conduc“, a mai spus Adrian Petrea.

Handbalul, din nou interzis la Sala Polivalentă!
Aflat în Ungaria, Adrian Petrea a primit vestea că în Sala Polivalentă din Reșița nu se vor mai disputa momentan meciuri oficiale, dar nici antrenamente. Primele afectate de această măsură sunt handbalistele de la Universitatea Reșița, care vor juca sâmbătă, 23 ianuarie, de la ora 13, la sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia“, cu CSM Slatina, în etapa a doua a returului Diviziei A, Seria B. Cum în Reșița nu există însă o altă sală omologată pentru meciuri de Liga Națională – dacă nu cumva se întâmplă vreo minune între timp și Polivalenta va fi redeschisă -, rămâne de văzut unde va disputa HC Adrian Petrea meciurile importante de pe 4 și 7 februarie, cu Energia Târgu Jiu și Potaissa Turda, care, dacă vor fi câștigate, ar asigura echipei cărășene prezența în play-off.
„Pentru noi, această veste a venit ca un șoc. Aveam toate speranțele că lucrurile decurg spre bine, știind că la Sala Polivalentă au început lucrările pentru remedierea problemei semnalate de ISU. Și chiar speram că cele două meciuri importante din retur, cu Energia Târgu Jiu și Potaissa Turda, le vom juca acasă, la Sala Polivalentă. Fiindcă aveam mare nevoie de public, fiind vorba de meciuri cruciale, pentru prezența noastră în play-off“, a spus antrenorul Adrian Petrea.

Foto: Facebook Orosházi FKSE / Facebook Handbal Club Adrian Petrea

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/