În prima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin, Liga Zimbrilor cum se numește mai nou competiția în care sunt angrenate cele mai bune echipe din țară, HC Adrian Petrea Reșița a pierdut la limită, cu 25-26 (14-14), meciul susținut pe teren propriu cu HC Odorhei.
„Acestea sunt meciurile frumoase, pentru că dacă ar fi meciuri în care s-ar ști de la început câștigătoarea, probabil că nici publicul n-ar fi prins în euforia jocului și atunci n-ar mai fi atât dinamism în handbal. Astea sunt jocurile cele mai frumoase. Vreau să-mi felicit băieții, chiar dacă am pierdut meciul. Dar am câștigat pe partea de colectiv, de determinare, exact ce s-a întâmplat la începutul meciului. Ca să învingi o echipă experimentată ca a Odorheiului, referindu-mă aici la valoarea individuală a jucătorilor, trebuie să-i depășești cu o determinare și o dorință mai mare decât a lor. Băieții s-au comportat foarte bine, îi felicit. Am pierdut astăzi, sperăm ca după acest meci să analizăm, să tragem concluziile, să nu mai greșim în situațiile care ne-au dus să pierdem meciul. Băieții erau totuși bucuroși că au făcut un joc bun. Într-adevăr, ne-a lipsit șansa, am avut câteva ratări în momente-cheie, în care puteam să decidem soarta meciului, dar dacă nu am câștigat cele trei puncte, eu zic că am câștigat mai mult pe altă latură. Îi felicit pe cei de la Odorheiu Secuiesc, o echipă de tradiție, care joacă în cupele europene, le doresc multă baftă și sper să ne întâlnim în play-off-ul campionatului”, a spus antrenorul echipei reșițene, Adrian Petrea.
La rândul său, bănățeanul Vlad Caba, antrenorul echipei din Odorheiu Secuiesc, a declarat: „Un meci care să se decidă în ultima secundă e tot ce poate fi mai palpitant. Din păcate pentru gazde a fost cu mai puțin noroc, pentru noi a fost un final mai fericit. Deși e o declarație formală, dar într-adevăr merită felicitată echipa din Reșița, pentru că așa ca întotdeauna este o echipă ambițioasă, harnică și bine organizată, care poate pune probleme oricărui adversar care va veni aici. Campionatul este lung, cred că lucrurile se decid ca în ultimii ani de-abia în play-off. Aceste lupte sunt imprtante, sunt interesante, dar jocurile se vor face abia în primăvară. Așa că vom lupta în continuare, ne vom mai întâlni și sperăm să ne întâlnim ca și anul trecut în play-off. Felicitări pentru jocul pe care l-ați făcut și în aceeași măsură trebuie să-mi felicit și echipa mea, care a debutat cu o victorie. Noi vrem să luăm o medalie și să obținem un loc de cupă europeană. Probabil că prezența în Cupa EHF e cea mai potrivită pentru actualul nostru buget și actuala formulă de echipă.”
Rezultatele complete ale primei etape:
HC Adrian Petrea Reșița – HC Odorhei 25-26
HC Dobrogea Sud Constanța – SCM Politehnica Timișoara 25-26
Dinamo București – CSM Satu Mare 34-27
CSM Focșani 2007 – CSA Steaua București 29-29
CSU Suceava – CSM Făgăraș 29-22
HC Vaslui – Potaissa Turda 28-45
AHC Dunărea Călărași – CSM București 28-34
În etapa a doua, miercuri, 7 septembrie, HC Adrian Petrea va evolua tot pe teren propriu, în compania echipei CSU Suceava.