În acest weekend, la Iulius Town Timișoara are loc o superpetrecere de Halloween pentru copii, de la care nu vor lipsi surprizele tematice. „Caravana Dințișorul” revine și îi așteaptă pe micii pacienți la un consult atipic, unde își vor înfrânge frica de stomatolog.
Duminică, 29 octombrie, în Atriumul Iulius Town, va fi sărbătorit Halloweenul alături de cei mici, la o superpetrecere tematică cu multe surprize. Teatrul de păpuși va pune în scenă, de la ora 11.00, piesa „Miuriel, micuța vrăjitoare” – o galerie veselă de personaje cu caracter fabulos care îi ajută pe cei mici să descopere figuri, umbre, scene, iluzii sau chiar povestea unui tărâm magic. Parada costumelor va începe de la 12.00, iar atelierul de creație pentru copii și face paintingul au loc în intervalul orar 13.00 – 19.00. Accesul este gratuit la toate activitățile.
După ce invitații de la petrecerea de Halloween savurează surprizele dulci, sunt așteptați și la „Caravana Dințișorul”. Duminică, începând cu ora 11.00, în Iulius Gardens, vor avea loc activități menite să îi ajute pe cei mici să își înfrângă frica de a merge la stomatolog, dar și să înțeleagă importanța igienei orale. Ateliere creative, întreceri și dansuri sunt o parte dintre evenimentele organizate de Timișoara Dental Students Association. Participarea este gratuită.