Hai la Rudăria pe bițiglă și bucură-te de Ziua Liliacului!

casinoherculane by sungarden

Copii și tineri de peste tot sunt invitați la un concurs de biciclete pe Valea Rudăriei, din județul Caraș -Severin, dar și la sărbătoarea câmpenească „Ziua Liliacului”.

Evenimentul, organizat de elevii voluntari ai Liceului Teoretic ,,Eftimie Murgu”, din Bozovici, în cadrul Proiectului ,,Hai la Rudăria pe bițiglă!”, este motiv de dublă sărbătoare, pentru că după 30 de ani, pe Valea Rudăriei, primăria comunei Eftimie Murgu va readuce în prim plan „Ziua Liliacului”.

Din păcate, după 1989, la Rudăria s-a pierdut un obicei vechi de sute de ani și care se ținea în prima duminică din mai: Ziua
Liliacului. Vârstnicii își amintesc că pe atunci, la fel ca la ruga satului, de Înălțare, veneau acasă toții rudărenii, adunați din toate colțurile lumii, dar și turiști atrași de morile de apă și de tradițiile locului.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Complexul de la Rudăria face parte din patrimoniul UNESCO, un alt obiectiv turistic de cinste, vedetă la capitolul turism rural, în județul Caraș-Severin. Drumul spre Rudăria se face de la Reșița, înspre Anina și de acolo către Bozovici, cu destinație în Țara Morilor, zona Rudăria, cea mai întinsă zona mulinologică de acest fel din Europa.

Localitatea Rudăria, azi Eftimie Murgu, este situată în Depresiunea Almăjului, la aproximativ 20 de km de Bozovici şi 40 de km de Anina. Pe Valea Rudăriei s-au păstrat 27 de mori cu ciutură, pentru că până în anul 1955 au fost peste 40, dar restul au fost distruse de inundațiile de atunci. Așezate pe cursul râului, pe o lungime de 3 kilometri, în sat şi în afara lui, morile lucrează și în prezent, iar turiștii pot participa, alături de localnici la procesul de morărit.

Toți cei care doresc să trăiască o zi de poveste pe Valea Rudăriei se pot aduna, cu mic, cu mare, duminică, 1 mai, cu începere de la ora 09.00, la un eveniment unic, plin de voie bună și distracție, inițiat de Decatlon, în parteneriat cu Ro Bike Valley și Fundația Comunitară Timișoara.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/