Etapa de reînscriere în grupele mijlocie și mare a copiilor care frecventează grădinița s-a încheiat. Din data de 30 mai a început perioada de înscrieri pentru micuții care vin pentru prima oară la grădiniță.
Până la data de 14 iunie, părinții/tutorii/reprezentanții legali ai copiilor vor înregistra solicitările de înscriere în unitățile de învățământ cu personalitate juridică de nivel preșcolar sau la unitățile de învățământ cu personalitate juridică ce au în structură grupe de învățământ preșcolar, care au locuri disponibile pentru anul școlar 2022-2023.
Potrivit metodologiei de înscriere, părinții au posibilitatea de a transmite unității de învățământ datele necesare direct la unitatea de învățământ sau prin poșta electronică. Datele depuse de solicitant se vor regăsi pe fișa de înscriere, iar solicitarea de înscriere va fi însoțită de documente justificative, care să demonstreze criteriile generale și criteriile de departajare specifice elaborate de către unitățile de învățământ.
Cererea de înscriere a copiilor la grădiniță va fi semnată de ambii părinți/tutori/reprezentanți legali, iar în cazul în care doar unul din aceștia se prezintă la sediul grădiniței, celălalt părinte/tutore/reprezentant legal va transmite o declarație olografă prin care își exprimă acordul cu privire la înscrierea copilului la acea unitate de învățământ. Fișa de înscriere și documentele aferente vor fi înregistrate în registrul specific de înscriere la grădiniță al unității de învățământ. Se primesc, cu prioritate, toate solicitările pentru grupa mare.
Iată programul și datele de contact ale unităților de învățământ din Lugoj: Grădinița P.P. 6 din cadrul Școlii Gimnaziale ”E. Murgu”, luni-vineri, 10-16, 0256/351744; scoalaeftimiemurgu@yahoo.com; Grădinița P.P. 9 din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 12 Măguri, luni-vineri 9-14, 0256/359116, scoalamaguri@yahoo.com; Grădinița P.P. 2, luni-vineri 8-16, 0725/414010, 0256/351072, gpp2lugoj@yahoo.com; Grădinița P.P. 4, luni-vineri 8.30-15.30, 0256/353542, 0256/353542, gradpp_4@yahoo.com; Grădinița P.P. 5, luni-vineri 9-15, 0729/098657, 0256/353504; gradipp5@yahoo.com; Grădinița din cadrul C.S.E.I. ”Alexandru Roșca”, luni-vineri 9-15, 0256/354702, centrulrosca12@yahoo.ro; Grădinița P.P. Ysakini, luni-vineri 9-17, 0737/136798, gradinita_ysakiny@yahoo.com; Grădinița ”Harul”, luni-vineri 8-17, 0256/350360, contact@scoalaharul.ro.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (de regulă copii de 5 ani, împliniți la 31.08.2022), grupa mijlocie (de regulă, copii de 4 ani, împliniți la 31.08.2022) și grupa mică (de regulă, copii de 3 ani, împliniți la 31.08.2022), cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare. Prin excepție, conform art. 1 alin. (1.1) din Legea nr. 185/2020 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, în etapa de ajustare, vor putea fi înscriși în învățământul preșcolar și copiii cu vârsta de minimum 2 ani, în limita locurilor disponibile. Pentru admiterea cererilor trebuie să existe locuri disponibile la unitatea de învățământ unde se dorește înscrierea copilului. Vor fi cuprinși cu prioritate copiii cu vârsta de 5 ani la grupa mare. În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor de înscriere a copiilor în învățământul preșcolar, primite de la părinți, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate succesiv criteriile de departajare generale și criteriile de departajare specifice. Informații suplimentare se găsesc la adresa www.isj.tm.edu.ro.
Rezultatele cu privire la copiii înscriși/admiși în grădiniță, se vor afișa la fiecare unitate de învățământ preșcolar în data de 17 iunie, ora 18.