Hagi vine la Reșița!

Potrivit tragerii la sorți de la Casa Fotbalului, CSM Reșița va juca în șaisprezecimile de finală ale Cupei României la fotbal cu campioana en-titre, Viitorul Constanța!

Noul antrenor al grupării din Valea Domanului, Daniel Oprița, se gândește mai mult la campionat, acolo unde are de recuperat un handicap de opt puncte în lupta pentru promovare, Cupa fiind văzută mai degrabă ca un bonus. Pentru Reșița, un meci cu campioana, cu echipa marelui Gheorghe Hagi, ar fi trebuit să însemne un prilej de sărbătoare, numai că, în realitate, acest meci le dă numai bătăi de cap rosso-nerilor. Și asta pentru că, la doar câteva zile distanță, se vor deplasa pe terenul liderului din Liga a III-a, Șirineasa, pentru un meci care se poate dovedi decisiv.

„Am picat cu campioana României, va fi un meci frumos, vine Hagi la Reșița, încercăm să mergem mai departe sau să ieșim cu capul sus din această competiție. Credeți că putem să luăm Cupa?! Urmează după Viitorul meciul de la Șirineasa. Încercăm să jucăm și să ne calificăm”, a comentat Daniel Oprița.

Jocurile din cadrul şaisprezecimilor Cupei României vor avea loc marţi/miercuri/joi 24/25/26 octombrie cu începere de la ora 14:30, cu excepţtia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior.

 

 

foto: adevarul

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/