Hadrian Popescu: „Disprețul la adresa cetățenilor trebuie să înceteze acum!”

Este de părere președintele Partidului Forța Dreptei Caraș-Severin, care dezaprobă absenteismul repetat al unor aleși din plenul ședințelor de Consiliu Județean.

Într-un comunicat de presă remis redacției, și semnat de Hadrian Popescu, se arată că „Partidul Forța Dreptei își manifestă indignarea cu privire la absențele repetate și nemotivate ale unor consilieri județeni, care au dus în ultima perioadă la imposibilitatea desfășurării mai multor ședințe ale Consiliului Județean Caraș-Severin, implicit la neadoptarea de hotărâri în interesul cetățenilor județului nostru.”

În consecință, conducerea Forța Dreptei mai precizează că „ne vom adresa organelor îndrituite să constate întrunirea condițiilor prevăzute de Codul administrativ la art. 204 alin. (2) lit. e). În caz contrar, Partidul Forța Dreptei își rezervă dreptul de a se adresa instanței de judecată competente să constate încetarea de drept a mandatelor consilierilor județeni care au absentat nemotivat de la trei ședințe. Disprețul la adresa cetățenilor care plătesc indemnizațiile acestor consilieri trebuie să înceteze ACUM!”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/