Deputatul Silviu Hurduzeu anunță că guvernul a aprobat o finanțare în valoare de 229 milioane de lei pentru gazoductul Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa. Peste doi ani, construcția ar trebui să fie finalizată.
Investiția prevede construcția gazoductului și include alimentarea cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică pe o lungime de 160 km. Aproximativ 75% din lucrare ar avea loc în Caraș-Severin și restul în Mehedinți. Silviu Hurduzeu a salutat decizia guvernului condus de Marcel Ciolacu și le-a bătut obrazul miniștrilor Energiei care nu au fost în stare să deblocheze proiectul vreme de patru ani: „Este un proiect vechi de patru ani pe care diverşii miniştri ai Energiei de la PNL (începând cu Virgil Popescu şi continuând cu Sebastian Burduja) nu au reuşit să-l deblocheze până acum. Până la urmă, Guvernul PSD a găsit soluţia ca finanţarea să fie realizată de Administraţia Fondului pentru Mediu din banii proveniţi din vânzarea de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.”
Timpul previzionat pentru construcție este de doi ani și, odată finalizat, ar trebui să asigure o capacitate de transport de 394 milioane de metri cubi anual.