Guvernul a stabilit ce locuințe se pot cumpăra prin Programul „Prima Casă”

Programul „Prima casă” 2017 va avea alocat, conform strategiei, un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei, din care 2,5 miliarde de lei reprezintă plafonul nou alocat printr-o Hotărâre adoptată luni de Guvern.

Potrivit Mediafax, restul de 175,5 milioane lei reprezintă diferența rămasă nealocată sau neutilizată din anul 2016. Normele metodologice de implementare a programului „Prima casă” au fost modificate în ședința de luni astfel încât să fie armonizate cu modificările aduse acestui program prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97/2016.

Astfel, se introduce un nou set de definiţii ale locuinţelor care se pot achiziţiona/construi prin Program. Prin locuinţă nouă, în sensul Programului „Prima casă”, se înţelege orice imobil care respectă cerinţele pentru a fi încadrat în categoria imobilelor cu destinaţia de locuinţă, recepţionat la terminarea lucrărilor cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat. Locuinţele supuse unor lucrări de intervenţie în vederea consolidării şi/sau reducerii riscului seismic cu cel mult cinci ani înainte de data solicitării creditului garantat, vor fi asimilate locuinţelor noi, conform unui comunicat de presă al Guvernului.

De asemenea, se reglementează ca termenul de cinci ani aplicabil în cazul locuinţelor noi şi/sau consolidate să fie calculat în funcţie de data efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor, având ca punct final data solicitării creditului garantat.

Totodată, în cuprinsul normelor metodologice se introduce sintagma „proporţional cu procentul de garantare” în cadrul referirilor la împărţirea proporţională a riscurilor şi pierderilor, respectiv la procentul egal de garantare, sintagmă care reflectă procentul diferenţiat în funcţie de categoria de locuinţă achiziţionată în cadrul Programului.

Pentru simplificarea proceselor şi evitarea birocratizării excesive a acestora, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) preia sarcina emiterii acordurilor pentru radierea ipotecilor şi a interdicţiilor de înstrăinare şi grevare prevăzute de lege în cazul rambursării integrale anticipate sau la termen a finanţărilor garantate, precum şi în cazul respingerii cererilor de plată având impact strict asupra activităţii de monitorizare a garanţiilor emise în cadrul Programului „Prima casă”.

De asemenea, FNGCIMM are obligația efectuării unei evaluări anuale în numele și contul statului, a modului de utilizare a plafoanelor de garantare de către finanțatorii participanți în Program pe baza criteriilor și procedurii aprobate prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, cu scopul de a optimiza alocarea plafonului anului următor.

Potrivit OUG nr.97/2016 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului “Prima casă”, statul garantează în proporție de maximum 50% valoarea creditelor acordate pentru achiziția de locuințe noi și/sau consolidate în cadrul programului guvernamental ”Prima casă”, în timp ce creditele pentru locuințele care nu se încadrează în aceste categorii sunt garantate de stat în proporție de maxim 40%. În ambele cazuri, procentul de garantare este raportat exclusiv la creditul care se dorește a fi contractat prin Programul Prima casă.

Sursă foto: Economica.net

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/