Guvernul a aprobat programul „Prima casă” 2018

Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului „Prima casă” însumează două miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în ședința de miercuri a Guvernului, iar marja maximă de dobândă a fost redusă de la 2,5% la 2%.

„Plafonul alocat al garanțiilor care pot fi emise pentru anul 2018 în cadrul programului «Prima casă» însumează 2 miliarde de lei, potrivit unei Hotărâri aprobată în ședința de miercuri a Guvernului. Actul normativ modifică și completează Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului «Prima casă». Principalele schimbări vizează reducerea marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2%, în scopul uniformizării nivelului costurilor totale ale tuturor categoriilor de finanțări care pot fi acordate în cadrul programului «Prima Casă», eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții în anul 2018, clarificarea principiilor de realocare către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, precum și simplificarea procedurii de radiere în situaţia respingerii cererii de plată a creditului garantat în cadrul programului”, se arată într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, decizia de reducere a marjei maxime de dobândă de la 2,50% la 2% a fost luată pentru corelarea prevederilor privind costul total al finanțărilor garantate pentru achiziția de locuințe cu cea pentru construcția de locuințe, urmărindu-se evitarea oricărei discriminare în acest sens.

„În termen de șapte zile de la intrarea în vigoare a actului normativ aprobat de Guvern, finanțatorii au obligația să transmită Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii S.A. – IFN (FNGCIMM) și Ministerul Finanțelor Publice nivelul costurilor totale pe care le aplică finanțărilor garantate pentru construcția de locuințe. În plus, programul se flexibilizează prin reglementarea unei alte periodicități de stabilire a nivelului comisionului de gestiune/comisionului unic de analiză datorată FNGCIMM pentru derularea activității în calitate de mandatar al statului, care va fi aprobat anual prin ordin al ministrului Finanțelor Publice, anterior această operațiune realizându-se semestrial. În ceea ce priveşte realocarea către finanțatori a rezervei rămase nealocate din plafonul anual, Guvernul a decis ca aceasta să se facă în funcţie de ponderea garanțiilor acordate de la începutul anului de referință de către fiecare finanțator participant în program, actul normativ aprobat astăzi introducând o clarificare suplimentară în acest sens.

O altă schimbare importantă o reprezintă eliminarea utilizării valorii de reîntregire a plafonului (revolving) pentru emiterea de garanții, Guvernul luând această decizie pentru a nu pune la dispoziția finanțatorilor participanți în program și a altor limite suplimentare față de plafonul de 2 miliarde de lei alocat programului «Prima casă» pentru 2018”, se mai menționează în comunicat.

Actul normativ aprobat de Guvern include, de asemenea, o serie de măsuri pentru simplificarea și evitarea birocratizării excesive a procedurilor aplicate în cazul respingerii cererilor de plată.

„În astfel de situații, sarcina de a emite acordurile pentru radierea ipotecilor și a interdicțiilor de înstrăinare și grevare prevăzute de lege este preluată de FNGCIMM, anterior intrând în atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice. Odată cu preluarea acestor operațiuni la nivelul FNGCIMM, timpul de așteptare al finanțatorilor/beneficiarilor pentru obținerea acordurilor de radiere va fi astfel scurtat cu cel puţin zece zile – având în vedere că tot în cadrul FNGCIMM sunt procesate cererile finanțatorilor și se pregăteşte documentația pentru acordurile de radiere – și va permite informatizarea procesului în condiţii optime. În situația respingerii cererilor de plată, FNGCIMM va fi mandatat să-și exprime acordul în numele și în contul statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în vederea radierii ipotecii legale și a interdicțiilor înscrise în cartea funciară a locuinței achiziționate/construite în cadrul programului ”, reiese din comunicatul Guvernului.

Alte modificări aprobate de Executiv reglementează o serie de aspecte de ordin practic aplicabile situaţiilor în care a fost finalizată executarea silită imobiliară a locuinței achiziționate sau construite prin programul «Prima casă» de către organele specializate ale ANAF.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/