Pizza, rețeta de succes care a ridicat un imperiu, își continuă drumul spre Oțelul Roșu. Se deschide restaurantul Havana & Pizza, locul unde rafinamentul și calitatea se împletesc în armonie.
O afacere de familie, transmisă din mamă în fiu, scrie filă după filă în condica succesului și crește de la o zi la alta, văzând cu ochii. De mai bine de 20 de ani activi în domeniul HoReCa, administratorii celei mai noi pizzerii din Oțelu Roșu au depus tot efortul și dăruirea pentru a oferi locuitorilor din Oțelu Roșu: gust, calitate și profesionalism desăvârșit.
Afacerile cu pizzerii au înflorit rând pe rând, ajungând să cucerească publicul din toate categoriile de vârstă. Fie că există în mediul rural sau urban și chiar dacă rețetele sunt asemănătoare între ele, fiecare proprietar de pizzerie încearcă să aducă un plus afacerii sale, prin includerea în meniu și a altor specialități care să combine gusturi și pretenții gastronomice.
Dacă restaurantul „La Mama”, cu specific tradițional s-a dovedit a fi o rețetă locală de succes, planurile au continuat cu deschiderea, în primăvara acestui an, a localului Havana Pub, urmat acum de restaurantul pizzerie cu același nume: Havana. Va fi locul unde iubitorii acestui preparat vor găsi în meniu peste 12 feluri de pizza, vedeta fiind evident „Havana Pizza” – cu umplutură de cașcaval în aluatul lateral. Și pentru că la Havana & Pizza Pub nu se face rabat de la calitate și diversitate, administratorii restaurantului au precizat că toate rețetele au fost gândite și pregătite de chefi bucătari cu înaltă calificare în acest domeniu.
Poftă să ai, că de gust se ocupă Havana!
Marea deschidere a restaurantului Havana & Pizza Pub va avea avea loc vineri, 8 decembrie, cu începere de la ora 7 dimineața, iar programul de funcționare a restaurantului cu specific italienesc, va fi zilnic, de la 7 până la ora 24.
„Tot ce ne-am dorit a fost să aducem diversitate în micul nostru oraș, să deschidem un restaurant în care rafinamentul și gustul în farfurie să primeze. Vrem ca toți cei care îi calcă pragul să fie surprinși de varietate, gust și, de ce nu, de ambianță. De la clasic la sofisticat, de la vegani la gurmanzii iubitori de carne, avem rețete de pizza pentru toate gusturile. Chiar dacă la început vom oferi doar pizza, planurile noastre de viitor includ introducerea unor meniuri speciale cu aripioare picante și creespy sau burgeri. Așadar, voi trebuie să veniți doar cu poftă de ceva bun și noi de ocupăm de restul!” a declarat unul dintre administratori.
Pizzeria Havana & Pizza Pub, situată pe strada 22 Decembrie 1989, chiar în centrul orașului, își întâmpină clienții, pe lângă fidelitatea personalului și calitatea produselor, și cu posibilitatea de a face din acest local, destinația perfectă de a marca cele mai importante evenimente din viața ta: zile de naștere, onomastice, botezuri sau majorate, în limita celor 50 de locuri disponibile.
Rezervări și comenzi se pot face la numărul de telefon 0732.182.466.