Banatul Caransebeș sparge gheața în deplasare, obținând toate punctele de la Piatra Neamț, scor final 0-3, o victorie binemeritată pentru echipa gugulană, coordonată de antrenorii Răzvan Parpală și Fabian Birău.
Ionuț Teleleu și compania au intrat în joc foarte bine, reușind un prim set în care Caransebeșul a condus până la final, 25-20. Setul al doilea a fost mai echilibrat, gazdele reușind să conducă pe final de set cu 23-22, însă alegerea inspirată a antrenorului de a-l introduce pe teren pe Traian Gemănariu pentru blocaj, în locul coordonatorului Teleleu, a salvat setul, Banatul câștigând cu 25-23.
Setul al treilea s-a desfășurat fără emoții pentru bănățeni (25-19), care au închis meciul în trei acte.
„Am plecat la Piatra Neamț pentru toate punctele, dar cu emoții pentru că noi nu prea putem să ne impunem în deplasare, fiind psihologic pentru noi, însă ne revenim. Știm că am jucat împotriva ultimei clasate, dar pentru noi este un moral bun pentru meciul se sâmbăta viitoare de acasă cu Bacăul. Felicit jucătorii mei pentru această reușită, dar deja o dăm uitării pentru că începem pregătirea pentru următorul meci. Fiecare punct contează în clasament, suntem tot pe 8, la diferență de un set de Baia Mare (7) și de aceea luptăm pentru fiecare punct”, ne-a declarat antrenorul Răzvan Parpală.