Un grup de 9 străini din Nepal a fost oprit să treacă ilegal frontiera în Serbia. Polițiștii din Jimbolia i-au zărit pe migranți la 150 de metri de graniță.
În weekend, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale.
„Cetăţenii străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări. În cadrul verificărilor s-a constatat faptul că cei nouă cetățeni străini provin din Nepal, cu vârste cuprinse între 20 și 37 de ani. Aceștia au declarat faptul că au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu scopul de a ajunge în vestul Europei. Cetățenii străini au intrat legal în țară, în baza unor vize de muncă”, a transmis Poliția de Frontieră.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.