România nu este într-o situație economică „roz”, dar nu e nici „apocalipsă cum încearcă unii să o picteze”, a spus, joi, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
Liderul PSD a afirmat că încă nu se știe dacă partidul intră la guvernare, iar dacă intră poate fi o soluție de rocadă în 2 sau 4. Întrebat, joi, la Gândul.ro, invitat la emisiunea „Ai Aflat!”, dacă situația economică a României este dramatică, Sorin Grindeanu a spus:
„Nu e una roz. Dar nici nu e apocalipsă așa cum încearcă niște domni să o picteze. Să știți că nu am guvernat singuri în acești trei ani și jumătate (PSD – n.r.). Am guvernat în toată această perioadă și cu colegii de la PNL și în mare parte și cu cei de la UDMR. Eu înțeleg dorința unora care vor să pară noi, în a spune de greaua moștenire. Dar hai să arătăm, totuși, dacă vreți, imaginea corectă. Așa cum spuneam, nu e nici roz. Dar e clar că trebuie să facem ceva. Sunt lucruri și măsuri fiscale pe care trebuie să le luăm și la care ne-am angajat, inclusiv prin PNRR-ul. Aici nici nu mai avem…, că nu am făcut PSD-ul PNRR-ul. Sunt domnii ăștia care acum par așa ieșiți din spuma mării. Parcă atunci când s-a făcut PNRR-ul, cred că era ministru la Fonduri Europene, domnul Ghinea”.
Întrebat despre o posibilă guvernare cu cei de la USR, Sorin Grindeanu a afirmat că nu se știe dacă PSD va intra la guvernare.
„Nu știu dacă intrăm la guvernare. Vreau să vă explic foarte clar ce vrem să facem. Se ajunge la acest set de măsuri? Se ajunge. Se va ajunge. Dacă se va ajunge la o înțelegere în această echipă de specialiști? De tip fiscal, la încercări de a reduce acest deficit. Haideți să vedem ce ne spun. Nu vreau să fac dinainte, fiindcă orice aș spune ar fi speculat. Dar sunt optimist. Să spunem că toți acești specialiști ajung la un agreement. După aceea, noi de la PSD trebuie să parcurgem niște pași.
Trecem în discuțiile politice și vedem ce se dorește de la noi. Pentru că putem să susținem acel set de măsuri nu neapărat ca parte activă în guvern. Putem să îl susținem în Parlament. Poate dânșii vor dori… cei care vor guverna, să vină cu asumarea acelui pachet de măsuri în Parlament. Și dacă am fost de acord cu ele, sigur că nu vom face demersuri de moțiuni de cenzură și așa mai departe. Sau vom fi parte activă în acest guvern sau în opoziție de tot. Dar nu există alte variante. Dacă ești parte activă în guvern, iarăși sunt câteva soluții. Să ai un prim-ministru politic, adică dintr-unul din partidele care face parte din această majoritate. Să ai un prim-ministru apolitic. Și, cred că ultima e să mai avem o soluție de rocadă, așa cum a fost între Ciucă și… Ciolacu. Nu văd altele”, a mai spus Grindeanu.
Întrebat dacă să fie o rocadă doi sau în patru, Grindeanu a spus că „e de discutat”. Grindeanu a mai spus că vrea să meargă la baza partidului, să facă o consultare mai largă în baza partidului: „Vreau să voteze toți primarii PSD, vreau să voteze toți consilierii”.
FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu