Grindeanu despre aberațiile care au blocat finalizarea hidrocentralelor României

Grindeanu despre aberațiile care au blocat finalizarea hidrocentralelor României

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că Partidul Social Democrat a făcut „un nou pas reușit” pentru deblocarea și finalizarea hidrocentralelor aflate în stadii avansate de execuție din România.

Potrivit lui Grindeanu, aceste proiecte reprezintă o prioritate strategică pentru țară, fiind esențiale pentru asigurarea independenței energetice și pentru dezvoltarea economiei naționale. „Ele reprezintă o investiție în prezent și în viitorul nostru și al economiei românești”, a subliniat liderul PSD.

Acesta mai explică și că finalizarea hidrocentralelor va contribui la obținerea unei energii ieftine pentru populație, dar și a unei energii curate, prietenoase cu mediul. În opinia sa, doar prin astfel de investiții România poate atinge obiectivele de sustenabilitate energetică și de protecție a mediului.

Doar astfel putem obține energie ieftină pentru români și, în egală măsură, energie curată care protejează mediul”, a declarat Grindeanu.

Liderul social-democrat a arătat că PSD a intervenit în Parlament pentru a corecta blocajele legislative care au împiedicat finalizarea acestor investiții. El a criticat „aberațiile de mediu” care, potrivit lui, au frânat proiecte de importanță națională și a precizat că noile modificări introduse de PSD „nu mai permit blocarea finalizării hidrocentralelor”.

Modificările introduse de PSD nu mai permit blocarea finalizării acestor hidrocentrale, care sunt de interes național pentru țara noastră”, a explicat Grindeanu.

Pe lângă producerea energiei electrice, finalizarea acestor lucrări va avea efecte pozitive asupra mai multor domenii, susține președintele interimar al PSD. Hidrocentralele vor asigura apă pentru irigații și gospodării, vor contribui la protecția împotriva inundațiilor și vor genera energie hidro, cea mai curată formă de energie disponibilă în prezent.

Fiindcă vor crește producția de energie ieftină pentru populație, vor asigura apa pentru irigații și pentru gospodării și vor proteja comunitățile împotriva inundațiilor. În plus, protejăm și mediul, fiindcă vom produce astfel cea mai curată formă de energie, cea hidro”, a conchis Sorin Grindeanu.

SURSĂ FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/