Ceferiștilor le-a ajuns! Greva spontană de la Trafic, care afectează deja, în vestul țării, județele Hunedoara și Arad, s-ar putea extinde și la CFR Călători. Toată problema pleacă de la contractul colectiv de muncă. Acesta a expirat la Trafic și va expira peste 24 de ore și la CFR Călători. Oamenii nu mai suportă bătaia de joc a celor care stabilesc grilele de salarizare, nu mai au încredere în liderii sindicali care-i reprezintă la negocieri și nu mai vor să muncească pentru minimul pe economie.
Surse din cadrul CFR Călători ne-au menționat că mai bine de 60% dintre angajații Regionalei Timișoara au salariul minim pe economie ca încadrare, și asta în condițiile în care șeful Regionalei a aplicat punctajul maxim de pe grila de salarizare, conform legii.
Oamenii spun că s-a mărit vârsta de pensionare de la 52 de ani la 65, o vârstă mult prea înaintată pentru un mecanic de locomotivă sau alt angajat, dovadă faptul că doar anul trecut 4 angajați, cu vârste de peste 50 de ani, au murit la locul de muncă pe Regionala Timișoara, din motive medicale (atac cerebral, infarct), în condițiile în care aveau toate vizele medicale la zi. De 15 ani nu s-a mai acordat o primă, sporurile salariale aproape nu există și categoriile de încadrare pe grupă de muncă aproape că s-au scos. De exemplu, nu este posibil ca o femeie de serviciu să aibă categoria a III-a, la fel ca omul care stă toată ziua în frig sau pe caniculă să verifice buna funcționare a trenului pentru siguranța călătorului.
Toate sunt probleme legate de contractul colectiv de muncă, cel care apără drepturile salariaților din CFR. Dacă acesta nu va fi revizuit la întâlnirile din aceste zile cu mai marii Guvernului, vor avea un singur rezultat: grevă generală!
La Caransebeș lucrează pe cele trei companii CFR: Călători, Marfă și Trafic peste 200 de angajați care, cel mai probabil, se vor alătura colegilor din țară.
La Reșița, angajații CFR au fost la post, așa că trenul InterRegio Reșița-Caransebeș-Timișoara a plecat fără întârziere. Nici circulația trenurilor RegioTrans nu este afectată.
Marius Chiper, directorul general al CFR, a declarat presei centrale că nu poate crește salariile până când nu este aprobat bugetul, ceea ce ar putea dura încă 2-3 săptămâni.