Personalul medical, auxiliar și TESA din cele cinci spitale din Caraș-Severin a participat luni dimineață, între orele 9.00 și 11.00, la greva de avertisment organizată de Federația Sanitas la nivel național. Protestul a avut loc în peste 500 de spitale din țară, angajații fiind nemulțumiți, în cea mai mare parte, de prevederile noului proiect al Legii salarizării și de lipsa unui dialog cu reprezentanții Guvernului.
La Spitalul Județean de Urgență Reșița, o parte a salariaților s-a adunat în curtea unității medicale în această dimineață, în timp ce colegii rămași la post au asigurat continuitatea actului medical și acordarea îngrijirilor de urgență.
Președintele Sanitas Caraș-Severin, George Tiutiu, spune că sindicaliștii încearcă încă din luna iunie să atragă atenția autorităților asupra problemelor din sistem, însă fără rezultat.
„Noi am încercat să atragem atenția Guvernului că avem o problemă cu salarizarea pe anul viitor. Guvernul nu ne-a băgat în seamă și atunci am ajuns la această formă de protest, greva de avertisment”, a declarat George Tiutiu.
Potrivit acestuia, protestele s-au desfășurat simultan în toate cele cinci spitale din județ – Reșița, Caransebeș, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Oravița –, alături de alte sute de unități sanitare din întreaga țară.
Liderul sindical afirmă că principala nemulțumire este legată de noul proiect al Legii salarizării, care ar urma să producă efecte începând cu 1 decembrie 2026 și care, în opinia sindicaliștilor, va diminua veniturile personalului medical. Printre problemele semnalate se numără și deficitul de personal, precum și reducerea veniturilor angajaților din direcțiile de sănătate publică, în urma aplicării Ordonanței nr. 7.

George Tiutiu, președinte Sanitas Caraș-Severin
„Sunt multe probleme, dar principala este legea salarizării și lipsa dialogului cu Guvernul”, a precizat George Tiutiu.
În Caraș-Severin, Federația Sanitas numără aproximativ 850 de membri de sindicat din toate cele cinci spitale, inclusiv medici, asistenți medicali și personal auxiliar.
Liderul Sanitas din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, Verona Moldovan, susține că noile prevederi legislative vor afecta în special plata sporurilor pentru activitatea desfășurată în weekend și în zilele de sărbătoare legală.
„Suntem nemulțumiți de noua lege a salarizării care pe noi, cei din sistemul medical, ne va afecta în mod direct. Pe noi ne implică direct cu sporurile, cu sporul de sâmbătă și duminică, de sărbători legale. Foarte mulți dintre colegii mei au venit la lucru în weekenduri și de sărbători, pentru că erau plătiți mai bine. Acum nu va mai fi așa după noua lege. S-au încercat negocieri și la nivel central, și cu fostul ministru al Sănătății, și cu actualul ministrul al Muncii, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie. Se va întâmpla exact ca în urmă cu mai mulți ani când au plecat foarte mulți din sistemul de sănătate”, spune Verona Moldovan.
Nemulțumirile sunt împărtășite și de personalul auxiliar. O infirmieră din cadrul Secției Psihiatrie a SJUR spune că lipsa personalului și nivelul actual al sporurilor fac activitatea tot mai dificilă.
„Toate sporurile sunt raportate la salariile din 2018. Sunt șase ani de când noi doar muncim. Pur și simplu nu mai putem. Suntem foarte puțini. Am ajuns să lucrăm pe Secția de Psihiatrie câte un infirmier după-masa, un infirmier în tură de noapte, doi infirmieri în tura de dimineață. Asta, la 40 de pacienți, și facem față extrem de greu. Salariile chiar au scăzut raportat la 2018, când ne primeam sporul de secție. Acum avem spor de secție de 18%, raportat la salariul de bază, pe când noi pe Psihiatrie ar trebui să avem 50%, dar nu avem!”, a spus nemulțumită femeia.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Reșița susține că respectă dreptul angajaților de a protesta, însă prioritatea rămâne asigurarea serviciilor medicale pentru pacienți.
„Poziția conducerii în raport cu acest protest este următoarea: susținem dreptul legal al angajaților noștri de a-și manifesta nemulțumirile față de modificările legislative anunțate. În al doilea rând, ne preocupăm de asigurarea asistenței medicale, în special a urgențelor și continuitatea actului medical, și în al treilea rând vom ține legătura cu toate cu toate organismele superioare din județene, precum Direcția de Sănătate Publică, și Ministerul Sănătății”, a declarat managerul celei mai mari unități medicale din Caraș-Severin, dr. Cristian Toader.
Sindicaliștii avertizează că, în lipsa unor măsuri concrete din partea Guvernului și a reluării negocierilor, următorul pas va fi declanșarea grevei generale pe termen nelimitat, conform calendarului stabilit de Federația Sanitas, adică în data de 28 iulie.

Grevă și la spitalul din Caransebeș

Și la spitalul din Moldova Nouă a fost grevă de avertisment pentru două ore