Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp, în afara localității Vălișoara, pe DN 6. Circulația rutieră în zonă este blocată, șoferii fiind dirijați pe DJ 608 C.
Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii cărășeni, în accident au fost implicate două autotrenuri și un microbuz. Din nefericire, în urma impactului, două femei, aflate în microbuz, au decedat, transmite Inspectoratul Județean de Poliție Caraș-Severin.
În acest moment, circulația rutieră pe DN 6 este blocată complet, traficul fiind dirijat pe ruta ocolitoare DJ 608C, Bucoșnița – Petroșnița.
„Recomandăm conducătorilor auto să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren, să circule cu prudență și să manifeste răbdare în zona afectată”, mai precizează reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
FOTO: DRDP Timișoara