Gratuit! Zece ani și 11.000 de sterilizări ale câinilor și pisicilor la Lugoj

cat in vet clinic

Se împlinesc zece ani de când organizația elvețiană cu activitate internațională NetAP-Network for Animal Protection are pe lista de obiective să sprijine animalele cu și fără stăpân din Lugoj. Între anii 2012 și 2022, prin intermediul acesteia, în colaborare cu cabinetul veterinar al medicului Marius Ragobete, s-au efectuat peste 11.000 de sterilizări ale câinilor și pisicilor din municipiu.

„Este extrem de important ca oamenii să înțeleagă importanța sterilizării. Cu ajutorul ei prevenim apariția puilor nedoriți care sfârșesc abandonați, dar și suferința animalelor. Spre exemplu, prin cele 11.000 de sterilizări efectuate la Lugoj, aproximativ 90% dintre animale fiind femele, au fost împiedicați să se nască peste 800 de milioane de pui, câini și pisici. Fără intervenția noastră, majoritatea dintre ei ar fi ajuns pe străzi”, explică Esther Geisser, președintă NetAP-Network for Animal Protection.

La Lugoj, omul de legătură al NetAP-Network for Animal Protection este elvețianul Otto Forster, implicat în nenumărate acțiuni de voluntariat în sprijinul animalelor, iar cel care conduce programul de sterilizare al asociației este medicul veterinar dr. Marius Ragobete. La cabinetul situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 15, oricine poate beneficia de subvenționarea operației de sterilizare pentru câini și pisici, programul desfășurându-se în permanență. Doritorii trebuie să se programeze după data de 20 a lunii în curs, astfel încât animalul să fie sterilizat în luna următoare. Se va achita doar coplata, în valoare de doar 40 de lei. Cei interesați sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0727 282 770 pentru programare.

În cabinetul medicului veterinar dr. Marius Ragobete se efectuează zilnic o medie de aproximativ zece sterilizări.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/