Cele două unități de învățământ vor fi reabilitate și modernizate în următoarele 12 luni, cu fonduri europene.
Primarul Caransebeșului, Felix Borcean, a semnat astăzi contractele cu firmele care vor realiza renovarea energetică a celor două unități de învățământ. Este vorba despre cele două proiecte câștigate de Primăria Caransebeș pe Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru renovarea energetică a Școlii Generale Nr. 2 din Pipirig, cu o valoare de 3,1 milioane de lei, și a Grădiniței PP4 de la Nord, pentru care se alocă 3,4 milioane de lei.
Firmele câștigătoare NEW RPC 21 și asocierea AVALIS 2002 (Oțelu Roșu)-Chris Sketch Art (Reșița) au la dispoziție 12 luni pentru finalizarea lucrărilor, transmite Primăria Caransebeș.
Reprezentanții municipalității de pe Timiș și Sebeș au arătat și ce lucrări urmează se se facă în cele două unități de învățământ:
– reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii;
– reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum;
– instalare/reabilitare/modernizare a sistemelor de climatizare și/sau ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior;
– reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri;
– sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, respectiv modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluții inteligente;
– sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie;
– alte tipuri de lucrări (reparare acoperiș tip șarpantă, demontarea și remontarea instalațiilor și echipamentelor de pe fațade și lucrări de intervenție la fațadă, repararea elementelor de construcție ale fațadei care prezintă potențial pericol de desprindere, refacerea finisajelor interioare în zonele de intervenție, reabilitarea/modernizarea instalației electrice, înlocuirea circuitelor electrice deteriorate sau subdimensionate);