Copiilor din Șag, Cristina Lihăt le desenează aripi…

La grădinița din Șag a început decorarea pereților celui de-al doilea corp de clădire. Acest fapt înseamnă dezvoltare și că familii tinere se stabilesc aici și au copii.

Decorarea pereților cu picturi și desene care să placă micuților nu este o treabă chiar facilă, căci impunerea unei anumite tematici pare că nu dă întotdeauna rezultatele cele mai bune. La fel ca și anul trecut, când a fost decorat primul corp de clădire, artistul ales să picteze este Cristina Lihăt. Vă reamintim, noua grădiniță a fost inaugurată în urmă cu doi ani.

„Anul trecut a fost și un fel de experiment. Mi-au dat o tematică, să pictez după o anumită idee. Dar mi-au lăsat și mână liberă. Ei bine, au căpătat încredere și acum mă lasă să pictez cum vreau eu! Fără să-mi impună limite. Ceea ce am pictat eu liber a ieșit mult mai bine, mai natural, mai copilăresc. Nu știu cum să spun, mai pentru copii…”

Cristina Lihăt, artist plastic și în același timp profesoară în cele două școli generale din Sânnicolau Mare, a pus pe pereții primului corp de grădiniță, anul trecut, în jur de 35-40 de desene. Nu mai știe câte, dar pe-aici pe undeva. Acum estimează că va lucra vreme de vreo șase săptămâni. Are mână liberă complet.

Destin de pictor, artist complet ce trăiește doar din arta sa

Ca să fiu sincer, credeam că pictorii de succes sunt cei care zugrăvesc biserici. De asemenea, credeam că pereții au aripi pentru că așa le-a fost dat; să le crească aripi de înger sau de fluturi și antene de greierași ca să vină copiii să se pozeze cu ele în spate, ca niște mici îngerași ce sunt. Ei bine, Cristina Lihăt, înainte de a se apuca de treabă, să deseneze ciupercuțe, fluturi și zâne pe pereți, mi-a demonstrat cât de mult m-am înșelat.

„Of Doamne, dar eu nu pictez biserici! Adică nu-mi place. Să pictezi icoane înseamnă să te supui unor reguli, să respecți niște canoane. Nu e chiar felul meu de a fi! Eu cred că și în România se poate trăi din artă, nu mă refer la arta pură, teoretică, ci la pictură, desgin, arhitectură sau mă rog, în orice te-ai pregătit, în ce ai făcut studiile. Bineînțeles, dacă le-ai făcut pe bune, dacă ai fost corect în primul rând cu tine și ți-ai însușit cunoștințele. Eu, de exemplu, pictez flori și peisaje doar când n-am bani!…”

Pe peretele alb, în sala de unde va începe primul desen – o ciupercă uriașă pe care se va așeza un flutur și lângă care va cânta un greiere – sunt trasate deja primele tușe. Înțeleg că și aici, în această clădire, pe undeva pe la un colț de scări vor fi pictate niște aripi. Copiii se vor așeza cu spatele la desen, iar părinții îi vor fotografia cu telefonul mobil. Și eu care credeam că aripile sunt speciale, ieșite din pereți! Nu, le pune Cristina cu mâna…

Câteva secunde despre cea care face aripi

Cristina Lihăt este un pictor cu un destin tumultos. Toată viața a vrut să fie artist, pictor, să facă asta, să trăiască din asta și să se afirme prin arta ei. Deși este născută la Timișoara, ea locuiește în Sânnicolau Mare și se consideră de acolo. A trebuit să se lupte cu toată familia ca să facă facultatea de arte plastice. Iar apoi, culmea, a mai urmat și cursuri de design!

„Știi, în România este mai greu cu pictura. În sensul că oamenii nu te consideră pictor, artist, ci mai degrabă un zugrav, iar asta este legată de felul de a fi al unui muncitor. Adică din producție, nu dinspre artă. Ca să fii un zugrav bun, trebuie să știi să amesteci cum trebuie culorile…

Mă ocup de elevii mei, îmi place foarte mult să-i urmăresc și să-i canalizez spre artă. Îi îndrum și mă bucur foarte mult când îi văd că reușesc! Dar să știi că mă țin de capul lor, nu-i las, chiar acum am o elevă care se specializează în artă digitală…”

Omul pictor și omul normal

Artistul Cristina Lihăt este un om volubil, prietenos și care, dacă nu ești atent, te-a și transformat într-un fel de confident al ei. N-a fost însă întotdeauna profesoară de arte plastice vizuale, deși a avut atelierul ei toată viața. A făcut de toate. A lucrat și timp de nouă ani la fabrica Delphi Packard. A fost referent cultural la primăria din Sânnicolau. Apoi, într-un moment de epuizare, a decis să plece din țară: în Austria la îngrijit bătrâni! Însă, într-un alt moment, de trezire, a revenit în România.

• 1997 – absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara

• 2014 – licență în arte vizuale; Facultatea de Design din cadrul UAV Arad

„Acum mă consider să zicem aproape realizată, în sensul că fac ceea ce-mi place: pictez și mă ocup de copii. Eu, personal, nu duc lipsuri dar știu și cât mi-e plapuma de mare, am învățat pe pielea mea asta! Știi, în Austria trăiam o lună din vânzarea unui tablou și fără să fac economii în niciun fel. Aici… e mult mai greu!”

Cristina Lihăt nu-și face reclamă în niciun fel. Zice că are două pagini de Facebook, una de „om normal” și una de artist. O caută lumea, cine are nevoie de ea.

Iar despre expoziții… n-a intrat vremea în sac, poate o să povestim și despre asta!

• Tweet
• Pin It