„Giarmata în Mișcare!” Sute de persoane susțin patru proiecte din comunitate

giarmata miscare

În acest sfârșit de săptămână, se pregătește o nouă ediție a evenimentului sportiv „Giarmata în Mișcare”, organizat cu scopul susținerii unor proiecte din comunitate.

Mai precis, „Giarmata în Mișcare” are loc sâmbătă, 31 mai, începând cu ora 09.00. Câteva sute de persoane s-au înscris la cursele dedicate alergătorilor și bicicliștilor, pregătite în cadrul evenimentului care împlinește cinci ani. Mai mult, din donațiile oamenilor generoși s-au adunat deja 4.000 de euro pentru proiectele caritabile din Giarmata și Cerneteaz.

Anul acesta, fiecare participant poate alege să susțină unul dintre cele patru proiecte comunitare: de la educația continuă pentru 10 copii din Giarmata și Cerneteaz, care vor primi ajutor la teme, activități remediale și o masă caldă zilnic, până la sprijin pentru copii cu dizabilități, ce vor beneficia de terapie și recuperare medicală printr-un pachet de 3.000 lei per copil. În paralel, continuăm lupta împotriva abandonului animalelor printr-un program gratuit de sterilizare, și oferim șansa unui grup de copii din medii vulnerabile să participe la tabere educative, departe de ecrane, aproape de natură și dezvoltare personală”, a informat Primăria Giarmata.

În cadrul evenimentului „Giarmata în Mișcare” va fi prezent și un invitat special – DJ B.Mike. Mihai Aciu este un tânăr din Timișoara cu autism, care a învățat să se exprime altfel: prin muzică, lumină și emoție. Așadar, ceea ce alții au numit o dizabilitate, DJ B.Mike a transformat într-o superputere.

dj b.mike la giarmata in miscare

DJ B.Mike la „Giarmata în mișcare”

Pasiunea lui pentru muzică a început din copilărie, când, la doar 8 ani, scria topuri muzicale în Word, iar la 12 ani a primit prima consolă de mixaj. Din 2019, după participarea la un workshop, a început să mixeze serios, iar din 2022 a urmat cursuri la Mixdown Music School, unde a întâlnit oameni care l-au încurajat și au crezut în el. B.Mike a urcat pe scenele unor festivaluri importante, a mixat în cluburi cunoscute din România și a deschis show-urile unor artiști de top.

Pe 31 mai, B.Mike va fi alături de noi la evenimentul „Giarmata în mișcare”, nu doar ca DJ, ci ca simbol viu al reușitei, al incluziunii și al speranței. Va mixa pentru copiii care, asemenea lui, au nevoie să li se spună: „Poți. Ești valoros. Locul tău e aici, cu noi.” Evenimentul, dedicat comunității, aduce împreună oameni care cred în bine, în solidaritate, în puterea exemplului. Mihai nu vine doar să urce pe scenă. Vine să fie aproape de copiii care trăiesc în tăcere, dar visează în culori puternice. Copii defavorizați sau cu dizabilități, care au nevoie de modele reale, de mâini întinse, de priviri care nu se uită în altă parte”, a transmis Primăria Giarmata.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/