Sute de copii din județul Caraș-Severin, care provin din familii fără posiblități, au șansa de primi în dar ghiozdane complet echipate pentru școală.
Centrul de Tineret Moniom, împreună cu Episcopia Caransebeșului, prin Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, protopopiatele și parohiile din cuprinsul eparhiei derulează, în perioada 10 septembrie – 5 octombrie, campania umanitară „GHIOZDANUL CU BUCURII”.
Cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Caraș-Severin, alături de mai multe instituții și asociații partenere, proiectul își propune strângerea de fonduri și rechizite noi, care vor fi oferite, sub forma unor ghiozdane complet echipate pentru școală, copiilor fără posibilități aflați în risc de abandon școlar de la toate nivelurile de studiu (primar, gimnazial și liceal) de pe raza județului.
„Haideți să sprijinim împreună copiii fără posibilități din județul nostru să meargă la școală!”
Toți cei care sunt interesați să acorde o mână de ajutor trebuie să știe că strângerea de fonduri și rechizite se va desfășura prin următoarele modalități:
Peste 250 de elevi din tot județul au beneficiat, în cadrul ediției de anul trecut, de ghiozdane complet echipate, valoarea campaniei fiind de aproximativ 22.000 de lei.
Partenerii implicați în acest an în derularea campaniei sunt: Casa Corpului Didactic Caraș-Severin, Asociația „Din inimă pentru inimă” Caraș-Severin, Asociația învățătorilor caraș-severineni și Magazinele Refill din Reșița.
Persoane de contact:
Pr. Mihai Ciucur – Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeșului, tel. 0734.77.34.77
Prof. Nicoleta Marcu – Director CCD CS, tel. 0771.48.27.80
Pr. Prof. Nicolae Chiosa – Inpsector Religie, tel. 0745.00.67.44
Anita Radics – ATOR BM, tel. 0726.56.14.49