40 de ghiozdane pline cu rechizite au fost oferite de oamenii legii copiilor mai puțin norocoși. Reprezentanții MAI au avut ajutoare de nădejde.
Debutul anului școlar i-a găsit pe polițiști în școlile din Caraș-Severin. Printre acțiunile de prevenție pe care reprezentanții MAI le fac în mod curent, oamenii legii și-au îndreptat atenția anul acesta și înspre elevii încercați de soartă, proveniți din familii cu venituri modeste, care-și permit cu greu menținerea la școală a copiilor.
Pentru această categorie de elevi, polițiștii din Caraș-Severin au pregătit mai multe ghiozdane, pe care le-au împărțit în trei școli din Caraș-Severin. În total, 40 de ghiozdane, pline cu rechizitele necesare pentru noul an școlar. În tot acest demers, reprezentanții MAI au fost susținuți și de Asociația CLAR.
„Pentru că ne-am dorit să sprijinim elevii cu posibilități materiale reduse, a fost finalizat proiectul «Hai la școală!», inițiat de polițiștii Biroului Siguranță Școlară și reprezentanții Asociației CLAR, prin intermediul căruia s-a reușit achiziționarea a 40 de ghiozdane echipate cu rechizite școlare, care au fost dăruite unor elevi de la Școala Gimnazială Nr.5 Reșița, Școala Primară Țerova și Școala Gimnazială Nr.1 Bocșa. Mulțumim Corpului Național al Polițiștilor – Filiala Caraș-Severin, Asociației Internaționale a Polițiștilor- Regiunea 1 Caraș-Severin, Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual Caraș-Severin, dar și colegilor care au contribuit ca, împreună, să aducem această bucurie copiilor”, a transmis Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.