Ghid pentru turiști, șapte zile din șapte, la Peștera Comarnic

pestera comarnic vizitata 7 zilie din 7 fara programare
casinoherculane by sungarden

În plin sezon estival, Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului a hotărât ca luna aceasta turiștii să beneficieze de ghid zilnic, nu doar în weekend, așa cum se întâmpla până acum.

De la 1 august, vizitarea Peșterii Comarnic se poate face șapte zile din șapte, fără a mai fi nevoie în prealabil de o rezervare telefonică, însă cu respectarea programului: 10.30 (prima intrare), 13.00 ( a doua intrare) și 15.30 (ultima intrare).

„Până în această lună, vizitarea peșterii se putea face, de luni până vineri, numai cu o programare prealabilă de 24 de ore, și doar sâmbăta și duminica aveam ghid care asigura și intrările. Din august, nu va mai fi nevoie de acest lucru. Pentru că suntem în perioada concediilor, am hotărât ca pe tot parcursul lunii să avem în permanență un ranger la peșteră, care va asigura intrarea, conform programului, și va fi și ghid pentru vizitatori.”, a declarat Nicolae Ifca, directorul Parcului Național Semenic – Cheile Carașului.

Pentru a vizita peștera, este recomandat ca turiștii să se organizeze într-un grup de minimum cinci persoane. Taxa este de 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii, elevi și studenți. Dacă turiștii nu reușesc să se grupeze, dar își doresc să se bucure de frumusețile subterane ale cavernei, există posibilitatea achitării sumei de 100 de lei, contravaloarea a cinci bilete. La intrarea în peșteră, fiecare vizitator primește o cască de protecție cu lanternă și un pliant informativ. Cele mai prețioase informații vin însă de la rangerii parcului.

Peștera Comarnic se întinde pe o suprafață de peste șase kilometri, dar traseul deschis pentru turiști este de 1,5 kilometri. Vizita durează circa două ore.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Anual, peștera se deschide pentru vizitatori la 1 aprilie și se închide la 1 noiembrie. Din aprilie și până în august, obiectivul a fost vizitat de peste 1.500 de turiști, potrivit administrației ariei protejate.

 

FOTO: Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/