Ghetuțele Moșului; campania umanitară începe la Reșița și în Caraș-Severin

campanie umanitara la Resita

Și în 2023, cei din Reșița dar și din tot județul sunt invitați să doneze bani pentru copiii proveniți din familii cu venituri modeste. Din fondurile adunate se vor cumpăra ghetuțe călduroase pentru iarnă.

În perioada 15 noiembrie – 15 decembrie, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte, alături de Episcopia Caransebeșului, organizează cea de-a VI-a ediție a campaniei umanitare „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

„Și în acest an, una dintre cele mai îndrăgite activități, din preajma sărbătorilor de iarnă, ale organizației de tineret reprezentative ale Eparhiei Banatului de Munte, va fi organizată atât la nivelul municipiului Reșița, cât și la nivelul întregului județ. Astfel, din dorința de a continua îndeplinirea obiectivului asumat de la începutul acestui proiect caritabil – acela de a ajunge la cât mai mulți copii și tineri proveniți din medii și familii defavorizate, cu situații financiare precare – ATOR Banatul de Munte îi invită și în acest an pe toți binefăcătorii acestei campanii să se alăture în acest demers, care constituie unul dintre cele mai mari proiecte caritabile din județul nostru”, transmit reprezentanții ATOR Banatul de Munte.

Important de menționat este faptul că, în acest an, în cadrul campaniei, ATOR va organiza un spectacol caritabil de colinde, în data de 9 decembrie, la magazinul de bricolaj DACUS din Reșița, spectacol pe scena căruia vor urca grupuri corale de tineri și copii, în scopul de a atrage cât mai mulți oameni care îndrăgesc această campanie și rezonează cu scopul nobil al acesteia – cel de a strânge fonduri pentru achiziționarea cât mai multor perechi noi de ghetuțe.

Totodată, la această ediție a campaniei umanitare, s-au alăturat, în calitate de parteneri, Inspectoratul Județean de Jandarmi Caraș-Severin, Inspectoratul de Politie Județean Caraș-Severin, DACUS și unitățile de învățământ care pun la dispoziție tineri voluntari activi în bunul demers al acțiunii caritabile și al tuturor activităților ce vor mai fi organizate, de-a lungul celor patru săptămâni de campanie.

Cei care doresc să sprijine acest proiect, prin donații sau sponsorizări, au posibilitatea să se adreseze, fie voluntarilor ATOR Banatul de Munte, fie preoților parohi, în funcție de zonele din care provin, și să contribuie la achiziționarea unor perechi noi de ghetuțe, achitând contravaloarea unei perechi noi (150 lei), fie direct responsabililor și voluntarilor campaniei din Reșița și din județ, fie prin viramente în contul bancar al asociației (pentru zona Reșiței) – IBAN: RO11BTRLRONCRT0603570901, Banca Transilvania, „ATOR Banatul de Munte”, cu specificația „Ghetuțele lui Moș Nicolae”.

Mai multe detalii legate de această campanie se pot obține de la Anamaria Iovu (0770.893.540), Sebastian Kradyel (0721.568.272) și Anita Radics (0726.561.449).

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/