Delegatul clubului din Valea Domanului, fostul portar al CSM-ului, spune că echipa pregătită de Leo Doană are nevoie de un parcurs perfect la final de campionat, dar și de mare noroc!
Rosso-nerii rămân în cărțile promovării după victoria categorică obținută în fața Gloriei Cermei, dar au abia a patra șansă. O șansă pe care și-o vor juca până la capăt. „A fost un joc pe care l-am dominat fără tăgadă, un joc care ne-a dus spre o victorie clară și i-a dat posibilitatea antrenorului să vadă ce are în perspectiva următoarelor patru meciuri pe care le mai avem de disputat, meciuri foarte grele, pe care sperăm să le câștigăm, să aducem cele douăsprezece puncte de care avem nevoie în lupta pentru promovare. Sperăm să avem luciditatea și înțelepciunea să facem aceleași jocuri bune pe care le-am făcut acasă și pe care, din păcate, nu le-am prea făcut în deplasare. Sperăm să luăm cele douăsprezece puncte de care avem nevoie și, din păcate, trebuie să rămânem și la mâna celorlalte rezultate ale echipelor contracandidate, în speță Ripensia Timișoara, Sebișul și chiar Galda”, a comentat Popa după meciul de ieri.