Gheorghe Orza are control total în Herculane! Rade paragina și Kitschul!

primarul orza si viceprimarul nicoara rad paragina de pe baile herculane

Băile Herculane are începând de astăzi și viceprimar PSD, omul care a făcut dreptate pe terenul de fotbal, Marius Nicoară!

Învestit cu mare speranță în fotoliul de primar al stațiunii de pe Valea Cernei, social-democratul Gheorghe Orza a așezat la masa negocierilor aproape toate forțele politice care au reprezentanți în Consiliul Local și s-a asigurat că în următorii 4 ani la nivelul administrației publice locale va fi stabilitate.

La propunerea edilului-șef, aleșii locali din 9 iunie au lăsat deoparte doctrinele partidelor pe care le reprezintă și au pus interesele orașului-stațiune și ale cetățenilor pe primul plan. I-au dat primarului Orza ce și-a dorit, mai exact, l-au ales pe Marius Nicoară în funcția de viceprimar și au format o majoritate confortabilă, care îi dă posibilitatea să-și impună strategia de dezvoltare. Una care presupune exigență și măsuri nu tocmai populare, dar obligatorii pentru care Băile Herculane să scape de paragină, de ruine și kitsch și să-și recapete strălucirea.

Primarul Gheorghe Orza își pregătise planul de acțiune imediat după 9 iunie, astfel că n-a avut nevoie de prea mult timp de acomodare.

„Am demarat împreună cu angajații Gospodăriei Comunale lucrări de curățire a spațiilor verzi și a domeniului public dintre blocuri, în zona blocuri, lucrări care vor continua și în săptămânile următoare, până când întregul oraș va fi curat. Îmi doresc ca în mandatul meu instituția Primăriei Orașului Băile Herculane să fie una performantă, corectă, transparentă și aproape de cetățeni și voi comunica cu toți cetățenii orașului prin toate mijloacele care îmi vor sta la dispoziție.”, a declarat Gheorghe Orza.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/