Germana – de la limbă, la stil de viață

cursuri de limba germană pentru copii și adulți gutenberg

Fingerspitzengefühl – dacă acest cuvânt îți suscită interesul, atunci în următoarele minute vei afla tot ce ai nevoie pentru a ajunge să-l înțelegi și poate chiar să îl folosești cu succes în conversațiile cu unii dintre cei 130 de milioane de vorbitori de limbă germană, din întreaga lume!

Ceea ce tocmai ai citit este un cuvânt tipic german și s-ar putea traduce prin „tact” sau „abilitate”. Aceste două calități se regăsesc din plin în metodele de învățare ale limbii germane promovate de Gutenberg și Didacto, respectiv în pregătirea profesorilor acestor două instituții.

De ce limba germană?

Trecând peste preconcepțiile conform cărora limba germană este o limbă greu de învățat, avantajele cunoașterii acestei limbi sunt atât de numeroase și diverse, încât cu greu pot fi rezumate în doar cinci puncte:

  1. Limba germană este a doua cea mai vorbită limbă din Europa (după limba rusă) și a unsprezecea din lume. Așadar, cunoașterea cel puțin la nivel conversațional a limbii germane poate deschide posibilități și oportunități diverse vorbitorului, pe întreg mapamondul. Chiar și la nivel local, germana este a doua limbă străină, ca număr de vorbitori, din România.
  2. Pentru cei care se tem de dificultatea limbii germane, trebuie spus că există asemănări numeroase și uneori izbitoare ale acesteia cu limba engleză, cuvinte provenite din limba latină, precum și un fond principal de doar 1500 de cuvinte. Astfel, se demontează mitul „înfricoșătoarei limbi germane”, care nu este mai greu de învățat decât orice altă limbă străină.
  3. De asemenea, avantajele financiare ca urmare a cunoașterii limbii germane nu sunt deloc de neglijat. Fie că vorbim despre un salariu în țară, la care se pot adăuga bonusuri consistente pentru cunoașterea limbii germane, sau despre lucrul în Germania, Austria, Elveția etc. (cu salariile specifice acestor țări), „profitul” înțelegerii sau vorbirii limbii germane este unul substanțial.
  4. Ne putem doar imagina cum ar fi arătat lumea de astăzi fără personalități precum J.W. Goethe, W.A. Mozart, Martin Luther, Albert Einstein și mulți, mulți alții. Îmbogățirea culturală prin cunoașterea limbii germane este un avantaj extrem de însemnat, germana fiind limba în care „au bătut” inimile atâtor scriitori, artiști, filozofi, mari politicieni, sportivi și așa mai departe.
  5. În România, în principal în zona Transilvaniei, avem avantajul de a avea o cultură puternic influențată de minoritățile germane, dar și școli, licee și facultăți cu predare în limba germană, companii care caută forță de muncă vorbitoare de limbă germană și, nu în ultimul rând, două organizații implicate puternic în procesul de învățare și în formarea vorbitorilor de limbă germană: Centrul Gutenberg și Centrul Didacto.invatagermana – limba germana pentru adulti

Germana pentru adulți la Centrul Gutenberg

Fondată în anul 2009, Asociația Gutenberg este prima și singura asociație studențească pentru studenții vorbitori de limbă germană din România. În decursul celor peste 11 ani de existență, peste 33.000 de cursanți și-au îmbunătățit nivelul de cunoaștere al limbii germane, au luat parte la numeroase activități, tabere și excursii în țară și au dus mai departe misiunea Asociației Gutenberg în școli și licee, prin intermediul acestei asociații create de și pentru tineri. Accentul Asociației este pus pe dezvoltarea personală a fiecărui tânăr și pe contribuția pe care fiecare dintre noi o poate aduce la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile viitoare.

Printre multe alte inițiative, sub umbrela Asociației Gutenberg s-a creat Centrul Gutenberg pentru învățarea și exersarea limbii germane. Centrul Gutenberg oferă în principal trei ramuri de învățare sau perfecționare a limbii germane: cursuri introductive gratuite, cursuri conversaționale cu nativi germani și cursuri de limbă germană pentru adulți. Marele avantaj, mai ales în contextul actual, este desfășurarea cursurilor în format online.

didacto – limba germană pentru copii

Germana pentru copii împreună cu Didacto

De cealaltă parte, cursurile în limba germană coordonate de Asociația Gutenberg sunt disponibile în egală măsură și pentru copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, prin intermediul Centrului Didacto, creat special pentru aceștia. Astfel, copiii pot opta pentru un curs introductiv gratuit în limba germană, sau se pot înscrie la cursurile de limbă germană potrivite nivelului fiecăruia: de la A 1.1, până la A 2.1.

De asemenea, Centrul Didacto pune la dispoziția copiilor și tinerilor atelierele gratuite cu nativi germani, dar și atelierele de conversație în limba germană. Astfel, fiecare copil poate avea șansa de a se dezvolta, încă de la o vârstă fragedă, cu ajutorul metodelor non-formale, în limba germană, în timp ce socializează cu alți copii de vârsta lui. Programul este astfel configurat ca atelierele să aibă loc după-amiază, pentru a oferi timpul necesar fiecărui copil de a se deconecta de la activitățile specifice școlii.

Astfel, sub îndrumarea potrivită și având resorturile interioare necesare învățării limbii germane, fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, putem începe această „călătorie” și să facem din ea una dintre cele mai interesante, educative și utile experiențe. Cum? Ei bine, prin Fingerspitzengefühl, cu Gutenberg si Didacto!

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/