George Simion, după discuțiile cu Adrian Veștea: Un pas spre normalitate, dar nu votăm Guvernul

george simion

Președintele partidului AUR, George Simion, a declarat luni seara, după discuțiile cu premierul desemnat Adrian Veștea, că formațiunea pe care o conduce va vota pentru învestirea Guvernului, doar dacă președintele Nicușor Dan va face clarificări privind poziția sa față de AUR.

„În această seară, la sediul partidului AUR, a venit premierul desemnat de către Nicuşor Dan pentru a ocupa funcția de prim-ministru împreună cu câțiva dintre miniștri, ministrul apărării, ministru energiei. Eu cred că e un pas spre normalitate”, a declarat Simion la finalul întâlnirii cu Veștea.

Despre votarea Guvernului, acesta a spus: „Avem niște restricții din partea președintelui Republicii care ne fac să nu luăm în calcul în acest moment un vot pentru Adrian Veștea. Nicuşor Dan a spus că nu este de acord cu un guvern din care să facă parte AUR sau care să treacă cu voturile AUR”.

George Simion a solicitat clarificări din partea șefului statului înainte de votul programat în această seară.

„Așteptăm din partea lui Nicuşor Dan niște clarificări înainte de votul de astăzi de la 21:30”, spune liderul AUR.

Întrebat despre ce a discutat cu Adrian Veștea, Simion a spus: „ Am pus în timpul discuțiilor cu Adrian Veștea subiectul antreprenorilor români, subiectul capitalului românesc. Asta ne interesează fiscalitatea. Nu am obținut răspunsurile dorite în timpul audierilor de la Comisia Buget-Finanțe din Parlament, motiv pentru care nu ne-am dat votul. Dacă se acceptă ca doleanțele noastre referitoare la antreprenorii români la capitalul românesc sunt acceptate, vrem să le vedem în orele următoare”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/