Mircea Geoană și-a dat jos masca de expert și diplomat! Românii au văzut adevăratul caracter al candidatului la președinție și cât de repede ar fi dispus să bată palma cu Putin.
Candidatul USR pentru Camera Deputaților spune că Mircea Geoană e bun la predat lecții de geopolitică, păcat că nu ascultă și ce spune. Una dintre gafele fostului secretar general la NATO a fost când a garantat că armata Statelor Unite va române în Afganistan. Realitatea l-a lovit pe Geoană mai rău ca în 2009. „Dacă ne uităm și la Mircea Geoană… Păi ce a spus Mircea Geoană? Mi-aduc aminte când era adjunct la NATO și a rămas la fel de ancorat în realitate ca pe vremea când a fost președinte pentru noapte. Cu fix 30 de zile înainte să plece americanii din Afganistan, de maniera în care au făcut-o, Mircea Geoană declara senin că nu există absolut niciun risc ca americanii să părăsească Afganistanul. El a fost într-o funcție politică de decor, o funcție decorativă, trimis de PSD acolo și probabil că astăzi răsplătește partidul cu această candidatură prin care rupe voturi de la Elena Lasconi și de la alți candidați de dreapta”, a comentat președintele USR Caraș-Severin.
Aroganța și aerul de superioritate l-au costat scump pe Mircea Geoană. Procentele sale sunt în cădere liberă și se duce mai în coada clasamentului decât Nicolae Ciucă. Andrei Plujar spune că și gogomănia de a sugera că Ucraina trebuie să cedeze teritorii în fața lui Vladimir Putin l-au costat puncte electorale pe președintele de o noapte al României. „Domnul Geoană și-a atins apogeul, este în cădere liberă. Mă bucur că oamenii au observat la emisiunea de la Digi24 adevăratul caracter al lui Geoană și cât de repede s-ar grăbi domnia sa să renunțe la teritoriile Ucrainei. Să ne ferească Dumnezeu de un astfel de președinte. Bine că nu avem nicio șansă să-l avem în turul 2 și atunci ne luăm o piatră de pe suflet. Urmează alți doi președinți de coșmar pe care trebuie să-i evităm. Practic, trebuie să evităm scenariul de coșmar cu Ciolacu-Simion, blatul despre care vorbim de atâta vreme. Ne luptăm ca oamenii să înțeleagă cât de importantă este prezența la vot. Pentru că o prezență masivă la vot va strica toate aceste planuri”, a declarat Andrei Plujar la Express Live.
(PE)