Raport devastator al Organizației Salvați Copiii! Sistemul de educație nu mai produce viitor, ci abandon. Discrepanțele dintre județe sunt atât de mari încât vorbim, de fapt, despre două Românii care nu se mai întâlnesc!
De mai bine de 6 ani, educația românească este ruptă în două, mai ales în ceea ce privește rezultatele la examene. De la 43% la 84%, prăpastia înghite o generație de copii, iar Evaluarea Națională din 2026 confirmă ceea ce comunitățile vulnerabile simt de ani buni, și anume că școala nu mai reușește să țină copiii în sistem, nu mai reușește să-i pregătească, nu mai reușește să-i protejeze.
Analiza detailată a Organizației Salvați Copiii arată că mai puțin de două treimi dintre elevii care au intrat în clasa pregătitoare acum nouă ani au reușit să obțină măcar media 5. Procentul real al copiilor care au trecut examenul minim al competențelor de bază este de 64,91%.
Dar drama adevărată se vede în teritoriu unde cifrele sunt devastatoare:
Călărași – 43,06% elevi cu medii peste 5
Teleorman – 50,73%
Caraș-Severin – 51,14%
La polul opus, sunt două insule de performanță continuă:
București – 84,06%
Cluj – 77,38%
Mai exact, o diferență de peste 40 de puncte procentuale între extreme, iar aici nu mai vorbim despre decalaje. Vorbim despre inegalitate structurală, despre un sistem care produce succes doar acolo unde există resurse, profesori, infrastructură și comunități stabile.
15% dintre copii nici măcar nu ajung la examen. 20.000 dispar pe parcursul clasei a VIII-a.
Generația actuală a început școala cu 174.567 de copii și înainte să ajungă în clasa a VIII-a, 6.851 au dispărut din sistem, aproape 4%. Tot în același raport se arată că cele mai mari pierderi în primii ani de școală sunt în Covasna – 15,16%, Mureș – 12,7% și Ialomița – 11,99%, apoi vine clasa a VIII-a, anul terminal, anul decisiv. Aici se rupe tot!
Cele mai mari pierderi în clasa a VIII-a se înregistrează în Călărași – 22,57%, Giurgiu – 21,02% și Brăila – 17,9%. Aceste județe sunt aceleași, an după an.
Predarea simultană – o bombă cu ceas în mediul rural
Raportul celor de la Salvați Copii mai arată și un fenomen ignorat sistematic: predarea simultană, adică un singur profesor care predă la două sau trei clase în același timp, fapt care în anul terminal, clasa a VIII-a, ar trebui să fie interzis complet.
Din păcate, măsurile de austeritate din vara trecută au făcut exact opusul, și anume 3,55% dintre elevii promoției actuale au terminat gimnaziul, în clase cu predare simultană, față de 0,64% în promoția anterioară.
În acest caz, cum să vorbești despre șanse egale când un copil din rural împarte profesorul cu alte două generații?
Sub jumătate dintre elevi iau peste 7. România nu oferă educație relevantă.
Sub semnul întrebării este pusă și calitatea educației, nu doar accesul la ea, atunci când doar 48,47% dintre elevii care au susținut toate probele au obținut medii peste 7. Și mai grav este că sistemul nu documentează nici măcar factorii care influențează performanța, iar aici amintim: statutul socioeconomic, dizabilități / CES, predarea simultană, resursele școlii, infrastructura, migrația
România nu știe, de fapt, de ce copiii ei eșuează.
În fața unui astfel de dezastru, recomandările Salvați Copiii sunt cât se poate de clare, într-un plan de urgență pentru o țară în colaps educațional. Organizația cere Ministerului Educației măsuri ferme, nu cosmetizări:
Concluzia dură – România nu își protejează copiii. Îi pierde. Sistematic.
Raportul Salvați Copiii nu vine doar ca o radiografie, ci mai degrabă ca o acuză asupra unui întreg sistem vicios. Educația românească produce: abandon, analfabetism funcțional, inegalitate, diferențe teritoriale uriașe, generații care nu ajung la examen, generații care nu au profesori, generații care nu au șanse.
Sursa foto: edupedu.ro