GEC Nera „otrăvește” cu uraniu apele la Ciudanovița!

masuratori la ciudanovita

Primarul Nebunu somează GEC Nera să înceteze a mai speria lumea și a o îndepărta de Ciudanovița cu alertele emise privind depășirea limitelor de poluare radio-activă admise! 

În cele șase halde de deșeuri miniere radioactive, pe care voluntarii asociației le-au monitorizat în perioada 4-6 octombrie, măsurătorile făcute de aceștia au indicat un nivel al radiațiilor de până la 1,2 microSv/oră. Asta înseamnă de patru ori peste limita de alertă, însă mult sub cea de pericol, după cum a precizat președintele GEC Nera, Corneliu Popovici Sturza. Cum însă în zonă sunt în jur de 20 de asemenea halde, președintele GEC Nera e de părere că radiațiile pot oscila în jurul limitei de pericol.

„Am mers la fața locului cu o parte dintre voluntarii noștri persoane mai în vârstă, nu cu elevii cu care mergem de obicei. Am mers doar noi pentru că autoritățile susțin că trebuie îndeplinită o procedură pentru asemenea monitorizări și nu participă decât cu aviz de la autoritatea nucleară. Ceea ce am văzut cu detectorul a fost că se depășește limita de alertă. Ne-am apropiat de anumite puncte, însă n-am putut să mergem mai departe pentru că nu avem costume de protecție. Probabil am fi ajuns în zone unde ne-am fi apropiat și de limita de pericol”, a spus Corneliu Popovici Sturza pentru Express de Banat.

După ultimele măsurători, GEC Nera a concluzionat că:
– pe majoritatea haldelor monitorizate, nivelul radiațiilor depășește limita de alertă de 0,3 microSv/oră;
– haldele monitorizate sunt neprotejate și apele meteorice se varsă direct în pârâurile Jitin și Lișava;
– pe haldele acoperite de vegetație dar neprotejate, pasc animalele localnicilor care afirmă că vând produse obținute de la aceste animale la Reșița, Anina și Oravița;
– pericolul de radiații este semnalizat pe drumurile principale de acces în zonă, nu și în cazul haldelor din pădure sau de la hotarul localității;
– printre haldele de deșeuri miniere radioactive, circulă trenul cu specific turistic Oravița – Anina.

Corneliu Popovici Sturza susține că GEC Nera face asemenea măsurători de ani de zile și le trimite Autorității Nucleare. „De aici însă, răspunsul fie lipsește, fie ni se spune că aparatul cu care facem măsurători nu îndeplinește normele și trebuie omologat de această autoritate”, a încheiat președintele GEC Nera.

Întrebat despre cele semnalate, primarul comunei Ciudanovița, Constantin Nebunu, susține revoltat că sunt doar minciuni. „Nu este pericol de radiații întrucât, la fiecare două luni, vin specialiști de la București și fac măsurători în zonă. Cea ce afirmă GEC Nera sunt minciuni. Vor să distrugă zona pentru mizeriile lor. Vor să iasă ei în față. Să vină cu ceva concret”, a răspuns Constantin Nebunu pentru Express de Banat.

Instituțiile statului, care monitorizează și ele constant același perimetru, îi dau dreptate primarului Nebunu și invită la calm. La Ciudanovița nu este niciun fel de pericol! Nici pentru oameni, nici pentru animale!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/