Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat temporar în localitățile Deta și Opatița din județul Timiș.
Furnizarea gazelor va fi oprită aproape toată ziua din cauza unor lucrări la o rețea privată de producere a gazelor.
„Pentru a permite companiei OMV Petrom efectuarea unor lucrări specifice la rețeaua proprie de producție a gazelor naturale, Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaz, marți, 27 august, în intervalul orar 06:00 – 20:00, în orașul Deta și localitatea aparținătoare Opatița, județul Timiș”, transmite Delgaz Grid.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil în principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).