Cererea depusă pentru alimentarea cu gaze naturale a comunelor Forotic și Doclin a fost acceptată la finanțare de Ministerul Dezvoltării.
Proiectul depus în parteneriat de administrațiile locale din Doclin și Forotic pentru înființarea sistemelor de distribuție a gazelor naturale va fi finanțat cu 10 milioane de lei, prin Programul Național „Anghel Saligny”. La prima vedere, o veste extraordinară pentru cetățenii celor două comune. Suma alocată proiectului este însă insuficientă pentru realizarea întregii rețele.
„Banii nu ne ajung pentru a realiza toată rețeaua. Am avea nevoie de 56 de milioane de lei, conform devizului de acum doi ani. Din discuțiile cu proiectantul, pe actualele prețuri, vom reuși să venim cu coloana principală, care va pleca din Bocșa, prin Biniș – Doclin și Surducu Mare. Noi preconizăm că vom ajunge cu rețeaua la Surducu Mare, iar Doclinul rămâne descoperit cu localitatea Tirol. Momentan, nu avem siguranța că vom trece cu rețeaua de Surducu Mare. Pe viitor, însă, vom merge pe extindere. Din alte discuții, am aflat că operatorul care va prelua serviciul de distribuție a gazului este obligat, prin lege, să-și extindă rețeaua. Așa că trebuie să privim partea plină a paharului. Facem o parte acum, iar pentru restul localităților vom face pe viitor”, a explicat primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea.