Gata vacanța! Transportul în comun din Lugoj revine la capacitate normală, la începutul școlii

De săptămâna aceasta, odată cu debutul noului an școlar, societatea Meridian 22 reia transportul în comun pe toate cele cinci trasee aprobate de Consiliul Local Lugoj, o parte dintre acestea fiind întrerupte pe perioada vacanței elevilor. Până la sosirea autobuzelor electrice promise, transportul în comun va continua cu o flotă destul de învechită.

„Începând cu ziua de luni, 9 septembrie, toate traseele de transport în comun vor funcționa, în principal pentru transportul elevilor la unitățile de învățământ și retur spre cartierele și satele din care provin. În program sunt cuprinse și localitățile aparținătoare Tapia și Măguri. Astfel, cursa Gară-Măguri va circula cu plecare de la ora 6.24, cursa Măguri-Țesători-Cotu-Mic de la ora 7, iar returul Meridian-Școala nr. 6-Autogară-Măguri este cu plecare de la ora 2.10. Cursa Mondial Bocșei-Liceul Teoretic Iulia Hașdeu va pleca de la 7,28, iar returul cu plecare de la Școala nr. 4 spre Mondial Bocșei, de la ora 13.15. Cursa Cotu-Mic-Țesători pleacă de la ora 12.10, iar Țesători-Cotu-Mic 14.10. Cursa Tirol-ITL (Buziașului) pleacă la 5.15, ITL (Buziașului)-Tirol pleacă la 7.05 și ITL (Buziașului)-Tirol pleacă la 7.12. Cursa Gară-fostul Liceu Agricol pleacă la 6.25, cu retur la 7.04, iar cursa de amiază Gară-fostul Liceu Agricol pleacă la 12.35, cu retur la 14.35.”, a precizat Meridian 22.

Pentru acoperirea tuturor traseelor, Meridian 22 are la dispoziție două autobuze, un autobuz articulat (râmă), de mare capacitate și două microbuze.

Societatea Meridian 22, cea care gestionează liniile de transport în comun din Lugoj, a închis timp de trei luni, din 15 iunie până în 9 septembrie, din cauza restrângerii numărului de călători, două din cele cinci trasee aprobate de Consiliul Local Lugoj, care deserveau în majoritate transportul elevilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/