Gata cu blocajele! Primăria Timișoara poate realiza investiții la liceul de artă

ion vidu
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Primăria Timișoara poate realiza investiții la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”. Asta după ce a obținut o victorie în instanță pentru terenul pe care se află unitatea de învățământ.

Primăria Timișoara anunță că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis acțiunea formulată cu privire la terenul pe care se află situat Colegiul Național de Artă „Ion Vidu”. Așadar, de acum înainte instituția poate realiza investiții în reabilitarea clădirii unității de învățământ.

Litigiul vizând terenul de 648 mp a fost demarat în contradictoriu cu persoanele care au solicitat retrocedarea terenului, în baza Legii nr. 10 din 2002. De fapt, terenul nu a făcut obiectul acestei legi, fiind expropriat încă din anul 1966, când a ieșit din patrimoniul proprietarilor de atunci (bunicii reclamanților) și a intrat în patrimoniul Statului Român. Autoritățile regimului comunist nu au înscris dreptul de proprietate al Statului Român în cartea funciară. Cu toate acestea, chiar fără intabularea în cartea funciară, nu se poate face abstracție de efectele exproprierii și de faptul că, în această situație, reclamanții nu mai au calitatea de proprietari asupra terenului și au pierdut toate atributele dreptului de proprietate (posesia, folosința, dispoziția) încă din anul 1966. De altfel, Curtea de Apel Timișoara s-a pronunțat anterior prin Decizia civilă nr. 162/07.06.2022, admițând apelul formulat de Primăria Municipiului Timișoara și constatând că terenul înscris în CF nr. 405747/Timișoara, de pe str. Târnava nr. 16, este în proprietatea Statului Român și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timișoara”, a informat Primăria Timișoara.

Muzeul TM

În aceste condiții, instituția intenționează să realizeze o serie de investiții la Colegiul Național „Ion Vidu”, în urma solicitărilor formulate de conducerea școlii. Printre acestea se numără reparații la acoperiș și reabilitarea sălii de spectacol.

Din cauza litigiului, până în prezent, nu a fost posibilă alocarea unor sume pentru aceste demersuri. Odată cu reglementarea situației juridice a terenului, municipalitatea va identifica soluții pentru remedierea problemelor semnalate de reprezentanții școlii”, a transmis Primăria Timișoara.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/