Nu se mai fac angajări în Primăria Timișoara pe bază de pile și relații. Cel puțin asta spune primarul Dominic Fritz, în contextul în care instituția pe care o conduce caută 22 de profesioniști. Candidații ideali trebuie să știe limbi străine și să utilizeze calculatorul.
Primăria Timișoara este în căutare de noi persoane. Reprezentanții instituției anunță că au scos la concurs 22 de posturi pentru profesioniști. Este nevoie, în special, de arhitecți, economiști, ingineri, peisagiști, IT-iști, specialiști în turism, resurse umane sau comunicare.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, spune că aceste concursuri vor fi organizate „pe bune” și că nu va mai funcționa sistemul de pile și relații.
„Neîncrederea și chiar suspiciunea cu care sunt privite concursurile de angajare în administrație, nu doar la Timișoara, ci peste tot în România, este rezultatul anilor în care sistemul de pile și relații a funcționat. Concursul de angajare la stat, doar o formalitate, dacă cunoști pe cine trebuie. Modul acesta corupt și defectuos de management al resurselor umane a îndepărtat foarte mulți oameni de valoare de o carieră de funcționar public. La Primăria Municipiului Timișoara schimbăm modul de a face lucrurile și organizăm concursuri pe bune, în care să avem o competiție reală și cei mai buni să fie angajați”, a declarat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei spune că este nevoie de profesioniști cu experiență, dar și absolvenți de facultate. Însă aceștia trebuie să știe limbi străine și să utilizeze calculatorul.
„Avem o mare nevoie de oameni bine pregătiți, în toate domeniile, pentru a mișca lucrurile înainte. Căutăm profesioniști cu experiență, dar și tineri absolvenți de facultate. Pe lângă probarea competențelor profesionale și testarea cunoștințelor din legislație, toți candidații vor trebui să treacă probe care să ateste că știu limbi străine și au competențe în domeniul tehnologiei informației”, a afirmat Dominic Fritz.
Mai multe detalii despre posturile scoase la concurs de Primăria Timișoara puteți găsi AICI!