Gara Reșița Nord, erodată de timp și… nepăsare

gara resita nord

Pe vremuri, stația CFR Reșița Nord impresiona prin grandoarea sa. La aproape 60 de ani de la inaugurare, clădirea se degradează de la o zi la alta, în lipsa unor investiții serioase.

Dacă ar fi să ne luăm după gura lumii, cum că gara unui oraș este cartea de vizită a acestuia, atunci municipiul Reșița ar primi o bilă neagră. Și asta pentru că la Gara de Nord lucrurile au stat pe loc de la inaugurarea obiectivului, în anul 1968. De fapt, în tot acest timp, singurele investiții făcute, potrivit șefului de gară, Todosie Tămășilă, sunt montarea unei centrale pe gaz, înlocuirea câtorva geamuri și uși, și două – trei bidinele cu var date pe pereții birourilor administrative. În rest, nimic pentru confortul călătorilor. Ba din contră.

La Reșița Nord găsim sala de așteptare și intrarea principală cu lacătul pus, de teama oamenilor străzii care-și fac mai mereu veacul aici, toalete nefuncționale și insalubre, cheia de la wc-ul gării o primesc călătorii doar în caz de forță majoră, în rest fiecare se descurcă cum poate, pereți plini de igrasie, peroane sparte, cu buruieni crescute pe lângă ele, în care dacă nu ești atent ai toate șansele să te accidentezi, cișmele fără apă, geamuri sparte, parcări neamenajate corespunzător, și lista neajunsurilor ar putea continua.

Pe scurt, o lipsă totală de implicare a CFR și a respectului față de călători. Ce-i drept, nici numărul acestora nu mai este ca înainte de ’89, și nici cel al trenurilor care opreau odată la Reșița. Astăzi, mai călătoresc cu trenul în jur de 250 de persoane pe zi. Singurele legături pe cale ferată, Reșița le mai are cu Caransebeșul și Timișoara. Spre Caransebeș pleacă un singur vagon, iar spre Timișoara trenul privat care, prin condițiile mizere pe care ni le oferă, ne amintește de Marinică. Celebrul tren al navetiștilor. Mai multă aglomerație pe peronul de la Reșița Nord este doar în perioada sezonului estival, când CFR pune la dispoziția călătorilor un vagon care la Caransebeș e legat de garnitura Timișoara -Mangalia.

Situația dezolantă din Gara Reșița Nord nu se va schimba prea curând. Ne asigură de asta chiar reprezentantul CFR Timișoara. Singurele schimbări în bine sunt legate nu de investiții ale CFR, ci de viziunea și ambiția primarului Reșiței, Ioan Popa, cel care a gândit, a inițiat și a obținut finanțare pentru un mega proiect pe care l-a pus pe masa Ministerului Transporturilor.

„Prin proiectul de modernizare a infrastructurii feroviare Reșița Nord – Timișoara Nord, Reșița fiind parte integrală, va fi modernizată stația. Doar că, în general, pe proiectele astea de fonduri europene, construcțiile civile, cum e clădirea de călători, nu intră în modernizare. Acelea se fac doar din bugetul CFR-ului, și asta înseamnă că ea nu va intra în modernizare. Doar ceea ce înseamnă suprastructură, semnal, și partea de rulare se reface. Clădirea de călători nu se modernizează, din păcate, momentan. CFR-ul are planuri de modernizare pe anumite stații, iar, în momentul de față, sunt în plan 46 de stații, printre care noi avem Orșova, Herculane și Petroșani. CFR nu a introdus și Reșița Nord pentru că aici există deja o stație modernizată, Reșița Sud, prin 2012 – 2014, și sunt și alte priorități. Poate pe viitor, în funcție de buget, căci totul depinde de buget”, spune Adrian Bodaș, purtătorul de cuvânt al Regionalei CFR Timișoara.

intrare gara resita nord

cismea fara apa gara nord

toalete gara resita nord

intrare spate gara

geamuri sparte

tren gara

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/