Gândaci și mizerie, în Pizza Hut Timișoara

mizerie opc pizzahut

„Este inacceptabil ce am găsit la Pizza Hut din Shopping City Timișoara”, a transmis, marți, conducerea OPC Timiș, după un control la fast-food-ul american. 

Verificările au fost făcute în urma unei reclamații. Comisarii au descoperit tăvi murdare și chiar și insecte în zona de coacere a produselor.

Restaurantul a fost închis până la remedierea problemelor și a primit și 15.000 de lei amendă.

Abaterile descoperite:

În spațiul de igienizare a veselei au fost identificate produse, precum detergent lichid pentru spălarea automată a vaselor, care aveau imprimate pe ambalaj data 12/12/2022, fără a exista mențiuni pe produs cu privire la termenul de valabilitate sau data fabricației.

În același spațiu, atât pe mașina de spălat vase cât și pe paviment și în imediata apropiere a vaselor igienizate, existau insecte vii (gândaci de bucătărie) în mișcare.

3r4tetr

Tăvile utilizate în vederea coacerii blatului de pizza neigienizate corespunzător, păstrate unele peste altele, înnegrite de arsură și cu depuneri consistente de grăsimi întărite, resturi alimentare.

Materii prime (făină, brânză, mezeluri și diverse sosuri) lipsite de elemente de identificare-caracterizare necesare determinării conformității acestora.

Pe suprafața aluatulului preparat, depus în tavă spre coacere, existau impurități rezultate din neigienizarea corectă a tăvii, resturi de la alte preparate.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/