Spectacol la revenirea în Challenge Cup

Doar 600 de reşiţeni s-au aflat în Sala Polivalentă la meciul dintre HC Caraş-Severin şi HK Spartak Varna, manşa întâi din turul trei ai Cupei Challenge la handbal masculin, şi nu au decât să se felicite pentru alegerea făcută. Elevii lui Gligore Czari au făcut spectacol, la fel ca în vremurile bune ale UCMR-ului.

Bulgarii nu s-au putut ridica la nivelul reşiţenilor nici măcar atunci când Czari a trimis pe teren linia a doua. Lipsită de istoric, partida s-a încheiat cu victoria categorică a reşiţenilor, scor 42-23, după 22-11 la pauză, şi calificarea în faza următoare este deja rezolvată. Returul de săptămâna viitoare contează doar pentru palmares, dar cartea de vizită îi obligă pe reşiţeni să câştige şi în Bulgaria.

La finele întâlnirii, sârbul de pe banca lui Spartak, Penko Zlatev, a recunoscut cu fair-play că HC Caraş-Severin a fost net superioară. “Am întâlnit o echipă foarte bună, care poate juca fără probleme finala competiţiei”, a declarat antrenorul bulgarilor. De partea cealaltă, Gligore Czari încearcă să-şi ţină jucătorii cu picioarele pe pământ. “Echipa din Varna a fost o necunoscută pentru noi. Nu am mai jucat niciodată împotriva unei echipe din Bulgaria şi nu am avut informaţii despre Spartak. Chiar dacă diferenţa dintre cele două campionate este foarte mare, am ţinut neapărat să nu subestimăm adversarul. Băieţii au înţeles, au făcut un joc bun, dar au fost şi greşeli. Chiar dacă am câştigat la o diferenţă aşa de mare, eu sunt vigilent, îmi doresc foarte mult să câştigăm şi la Varna. Cel puţin aşa se comportă o echipă europeană”, a declarat tehnicianul.

HC Caraş-Severin: Ionescu, Antonaru – Marta 8, Petrea 6, Pîrîianu 6, Cuciula 5, Tucanu 3, Vaidasigan 3, Popovici 3, Rohozneanu 2, Negru 2, Ciubotariu 1, Grozăvescu 1, Eros 1, Vulpe 1, Czari.

HK Spartak Varna: Kostov, Hadzhiev, Stanchev – Nikolov 7, Stankov 6, Dimitrov 3, Rachev 2, Dobrev S. 2, Georgiev J. 1, Tetkov 1, Evtimov 1, Georgiev V., Dobrev R., Aleksandrov, Chakalov.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157628702861487″]

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/