Regatul înghețat s-a mutat în Caraș-Severin!

După primăvara timpurie de la începutul anului, iarna a poposit puțin în județ nu sub formă de zăpadă, ci cu temperaturi la minus care au oferit spectaculozitate peisajelor pitorești.

Lacuri înghețate, cascade sub formă de țurțuri și pajiște presărată cu „zahăr” sunt imaginile întâlnite în această perioadă prin județ. Peisajele iernatice, deși apărute mai târziu, sunt încă gustate de către fotografii care și-au scos aparatele și au început să țintească spre frumos. Fie că e vorba despre fotografii din oraș sau de pe dealurile înconjurătoare, de care nu duce lipsă județul, iarna a fost surprinsă de către obiective în splendoarea ei.

Urban sau rural, din pădure sau din mijlocul naturii ori la marginea celor mai frumoase obiective turistice cărășene, indiferent de locație, fotografii din județ au fost inspirați de natură și și-au lăsat talentul să mânuiască aparatura, având ca rezultat final spectaculosul.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157640690633725″]

Foto: Alexandra Jurca, John Gavrilescu și Ciprian Floare

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/