Reşiţenii au debutat în actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin cu o victorie senzaţională obţinută pe terenul Politehnicii Timişoara, 23-22.
Fără Petrea, accidentat, cu Starikov în piuneze şi cu doi puşti de 16 ani pe bancă, Reşiţa a venit ca outsider pe Bega, dar Aihan Omer a pregătit excepţional meciul cu alb-violeţii, şi elevii săi au stricat toate pronosticurile. Antrenorul lui HC Caraş-Severin a citit jocul timişorenilor, având posibilitatea să urmărească turneul amical de la Timişoara, astfel că nu a putut fi surprins cu nimic. În schimb, Constantin Ştefan nu a înţeles mai nimic din surprizele pregătite de omologul său şi a reacţionat de fiecare dată cu întârziere. Omer a mutat tot timpul primul şi l-a ţinut permanent în şah pe antrenorul Timişoarei. L-a pus pe Cuciula în faţa apărării pentru a compensa absenţa lui Petrea din centru, a schimbat tot timpul liniile între atac şi apărare, gestionând bine dozele de energie ale jucătorilor săi, iar în atac l-a pus în valoare pe Vaidasigan, marcator a nu mai puţin de 11 goluri. Ştefan le-a cerut elevilor săi anihilarea lui Rohozneanu, omul care face jocul Reşiţei, dar surprizele au apărut din fiecare zonă a semicercului. În poartă, Ionescu nu s-a mişcat chiar rău în debutul jocului, iar Marocico a evoluat foarte bine din momentul în care a fost trimis în teren.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157635569953231″]
Poli a condus la diferenţă de un gol mai puţin de 20 de minute, determinarea reşiţenilor văzându-se pe tabela de marcaj până la pauză. Împinşi de la spate de un important grup de fani veniţi de la Reşiţa, elevii lui Omer au preluat conducerea şi au intrat la vestiare cu avantaj de un gol. Startul reprizei secunde a fost excelent, diferenţa crescând la trei goluri. Poli a revenit în joc şi, cu cinci minute înainte de final, a reuşit să egaleze la 20. Omul meciului, Vaidasigan, a ucis orice speranţă a violeţilor reuşind golul 23 când mai erau doar câteva secunde de joc. Poli nu a mai avut timp decât să reducă handicapul la un singur gol, 22-23, astfel că HC Caraş-Severin a debutat perfect într-un campionat de la care aşteptările erau mai mici ca niciodată.
„Le-am cunoscut jocul, i-am urmărit. Noi am fost foarte determinaţi, ne-am mobilizat excelent şi am câştigat acest derbi al Banatului, un meci care a fost tot timpul special. Nu pot să spun cu ce l-am surprins pe colegul meu, e o chestiune de deontologie profesională. Referitor la Ilie Vaidasigan, el este unul din jucătorii mei preferaţi, a făcut un joc foarte bun. El a avut tot timpul concurenţă cu jucători de mare valoare pe post, dar de fiecare dată când a intrat şi-a făcut datoria”, a declarat Aihan Omer. Constantin Ştefan a recunoscut că Reşiţa a meritat să câştige. „S-au mobilizat foarte bine. Noi am încercat să-l anihilăm pe Rohozneanu, pentru că el le face tot jocul, nu ne-am gândit să-l luăm om la om pe Vaidasigan. A fost şi acea fază când nu ştiu ce s-a întâmplat cu sirena, puteam egala, era o fază clară de gol, dar asta e. Îi felicit pentru victorie”, a spus antrenorul lui Poli.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157635570261196″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157635578182233″]