Frumusețea vine cu o miză puternică. Miss Timișoara by Denisa Tudoran adaugă și o componentă caritabilă celei de-a patra ediții, unde dincolo de spectacolul de pe scenă, o familie aflată într-o situație materială dificilă va fi ajutată.
Pe 26 octombrie, scena Operei Naționale Române din Timișoara va găzdui cea de-a patra ediție a concursului Miss Timișoara by Denisa Tudoran, eveniment care își propune să pună în lumină nu doar eleganța și feminitatea, ci și implicarea socială.
Ediția din acest an se desfășoară sub semnul șahului, un univers simbolic ales pentru a evidenția echilibrul dintre inteligență, strategie, încredere și autenticitate. Concurentele vor fi invitate să reflecte aceste valori prin prezență și atitudine, într-un concept care depășește criteriile clasice ale concursurilor de frumusețe.
Inițiatoarea proiectului, Denisa Tudoran, fostă Miss International, continuă astfel direcția pe care a imprimat-o competiției încă de la debut: promovarea unei imagini moderne a frumuseții, asociată cu dezvoltarea personală, educația și asumarea propriului parcurs.
Dincolo de spectacolul de pe scenă, organizatorii anunță și o noutate importantă. Pentru prima dată, evenimentul capătă o dimensiune umanitară. Accesul la gală se va face pe baza unei donații de 100 de lei, sumă care va fi direcționată către o familie aflată într-o situație materială dificilă.
Mecanismul este unul simplu, mai exact, donația se depune într-o urnă sigilată, amplasată la Shopping City Timișoara, iar în schimb participanții primesc biletul de acces la eveniment. Organizatorii spun că familia beneficiară urmează să fie identificată în perioada următoare, în funcție de nevoile reale semnalate inclusiv de comunitate.
Astfel, Miss Timișoara își extinde misiunea dincolo de podium, transformând gala într-un prilej de solidaritate și sprijin concret pentru cei aflați în dificultate.
Cei interesați să participe pot urmări informațiile și noutățile legate de eveniment pe paginile oficiale de Instagram și TikTok ale proiectului Miss Timișoara by Denisa Tudoran.