Municipalitatea de pe Bârzava se pregătește să demareze lucrările de modernizare a străzii G.A. Petculescu, afectată serios de intervențiile la rețelele de utilități și de intemperiile din sezonul rece. Investiția, estimată la 1,2 milioane de lei, ar urma să fie finalizată în aproximativ două luni.
Lucrările de reabilitare a străzii G.A. Petculescu din Reșița sunt tot mai aproape de start, proiectul aflându-se în faza finală de avizare. Viceprimarul municipiului, Daniel Călin, a anunțat că mai este necesară o singură modificare adusă proiectului, înainte de emiterea ordinului de începere.
„Pentru G.A. Petculescu mai așteptăm o singură modificare de la proiectant și îi dăm drumul. Cred că până la finalul lunii demarăm lucrările aici. Se va reabilita întregul tronson, de la barieră CFR până după Grădinița «Palatul Fermecat»”, a declarat Daniel Călin.
Carosabilul de pe G.A. Petculescu s-a degradat accentuat în ultimul an și jumătate, atât în urma lucrărilor de modernizare a rețelelor de apă și canalizare, cât și din cauza sezonului rece, fiind necesare lucrări serioase de refacere.
Lucrările, evaluate la 1,2 milioane de lei, vor fi realizate în regie proprie de Primăria Reșița, prin Direcția de Întreținere a Patrimoniului, și include modernizarea completă a străzii. Astfel, vor fi amenajate rigole pentru scurgerea apelor pluviale, iar trotuarele de pe ambele părți vor fi refăcute.
Reprezentanții municipalității estimează că lucrările vor dura aproximativ două luni, în funcție de condițiile meteorologice. Pe durata intervențiilor, circulația rutieră va fi restricționată parțial.
„Estimăm că o vom finaliza în două luni, dacă ne permite și vremea. Va fi închisă circulația în anumite intervale ale zilei. O să încercăm să nu închidem de tot strada. Când o vom asfalta, o vom închide complet, dar până atunci se va circula în anumite intervale orare. Ce-i drept, mai greu, dar se va circula”, a mai precizat viceprimarul.