Un funcționar public al primăriei Bara din Timiș este cercetat, sub control judiciar, pentru luare de mită în formă continuată. A și fost prins în flagrant când primea bani.
În perioada ianuarie – februarie 2024, funcționarul, în contextul efectuării de către martorul denunțător, în calitate de administrator al unei societăți, de demersuri pentru a intabula mai multe parcele situate pe raza unei comune, i-a pretins acestuia din urmă suma de 4.200 de euro pentru a întocmi adeverințe care să ateste posesia societății asupra parcelelor respective. Ulterior, în urma întocmirii adeverințelor respective, a primit suma în două tranșe de la martorul denunțător în același scop.
Flagrantul a avut loc în 1 octombrie, acasă la martorul care a denunțat corupția.
„În data de 25.09.2024, același funcționar public, în timp ce se afla la domiciliul martorului denunțător, situat într-o comună din județul Timiș, i-a pretins acestuia din urmă suma de 2.900 euro în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, respectiv întocmirea unor adeverințe care atestă posesia societății administrate de martorul denunțător, asupra unor terenuri, iar ulterior, în data de 01.10.2024, în timp ce se afla la domiciliul martorului denunțător, inculpatul a primit de la acesta suma de 1.450 euro (prima tranșă din suma totală de 2.900 euro) în același scop, și anume pentru întocmirea adeverințelor respective, fiind prins în flagrant cu această ocazie”, aflăm de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Din 1 octombrie, funcționarul este sub control pentru 60 zile. Este cercetat pentru două infracțiuni de luare de mită în formă continuată.
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
ANUNȚ OPRIRE APĂ în Reșița – avarie – 17.08.2026 – str Romulus Ladea si str N. Grigorescu – interval orar 11:45 până la 15:30 În vederea eliminării unei avarii...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
17 August 2026
Bolojan, despre întâlnirea cu președinta CCR: „Se încearcă să se facă din țânțar armăsar”
Cristian Rădoi |
17 August 2026
AUR, atac dur împotriva CCR, după întâlnirea Tănăsescu-Bolojan: Un biet instrument politic
Ioana Toma |
17 August 2026
Tomac: Președintele va face o nouă desemnare pentru funcția de premier. „Va trece în mod sigur”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

