O ședință festivă a Consiliului Local Timișoara a avut loc, sâmbătă, dedicată aniversării a 34 de ani de la Revoluția Română din 1989.
Primăria Timișoara a organizat, sâmbătă, o ședință festivă a Consiliului Local, dedicată aniversării a 34 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. La eveniment au fost prezenți primarul Dominic Fritz, oficialități locale, centrale și reprezentanții asociațiilor de revoluționari.
„Timișoara are responsabilitatea de a face vizibile viețile timișorenilor care au avut curaj atunci, în 1989. Comemorăm eroismul lor, dar ne amintim și faptul că ei s-au ridicat împotriva unui sistem injust. Au înțeles că luptă pentru drepturile fundamentale ale oamenilor: libertate, democrație și toleranță. Timișoara a avut în acea perioadă nu doar curaj, ci și viziune. Proclamația de la Timișoara, redactată la puțin timp după Revoluție, a fost un program care deschidea drumul pentru o Românie europeană și liberă. Continuăm acest drum și am avut, în acest an de Capitală Culturală, peste 100 de evenimente care au avut ca temă Revoluția. Ziua de astăzi este o zi a recunoștinței, dar și a misiunii noastre mai mari, pentru oraș, țară și pentru Europa”, a declarat primarul Dominic Fritz.
De asemenea, în timpul ședinței, cei prezenți au amintit momentele dramatice în care Timișoara a luptat singură împotriva dictaturii, comemorând sacrificiile pe care eroii ieșiți atunci în stradă le-au făcut în numele libertății.