Fritz pierde procesul cu ANI! Decizia ÎCCJ îi interzice candidatura până în 2030

Dominic Fritz sentinta ANI

Înalte Curte a respins joi cererea de anulare a raportului ANI depusă de primarul Dominic Fritz în dosarul în care este acuzat de conflict de interese. Consecința:  interzicerea accederii la funcții publice până în 2030.

Curtea Supremă menține, prin decizia sa, sentința dată de Curtea de Apel Timișoara în februarie 2026. Raportul întocmit de inspectorii de integritate rămâne definitiv.

„Voi contesta sentința la CEDO.”, e prima reacție a primarului Timișoarei. „Consecința sentinței (și miza reală a raportului ANI) este interdicția de a candida la orice funcție aleasă până în 2030, inclusiv. Este o sancțiune administrativă, nu o condamnare penală.”, a declarat Dominic Fritz.

Fritz susține în continuare că fapta imputată de inspectorii de integritate nu ar exista.

„ANI nu vede apartamentele, ceasurile, mașinile și averile celor care au prădat acest stat. Pe acelea nu le caută. Îi caută pe cei, să zicem, «neascultători».

Când am protestat în 2017 în frig pentru a apăra justiția, alături de mulți dintre voi, nu mă gândeam că voi ajunge primar al unui mare oraș și președinte de partid. Și sigur nu mi-a trecut prin minte, niciodată, că voi ajunge să fiu hărțuit de justiție.

Sentința nedreaptă nu a venit din senin. A venit după ce eu personal și întregul partid USR am ajuns pe lista «dușmanilor Justiției» întocmită chiar de CSM.

S-au întâmplat multe lucruri ciudate în ultimul timp, inclusiv cu procesul meu. Puse cap la cap, încetează să mai pară coincidențe.

Să fie foarte clar: nu abandonez lupta.”, a mai comentat Dominic Fritz, după aflarea sentinței.

Primarul Timișoarei afirmă și că își va duce la capăt mandatul de edil local și va contesta decizia ÎCCJ la CEDO „pentru a-mi apăra numele și drepturile.”

În ce privește conducerea USR, Fritz a semnalat că va cere un vot de încredere în Biroul Național, Comitetul Politic și în Congresul Partidului, „pentru că un președinte de partid trebuie să aibă mereu legitimitate”.

Reamintim, ÎCCJ a judecat joi recursul formulat de Dominic Fritz în dosarul în care ANI l-a declarat în conflict de interese administrativ după ce primarul a semnat un document necesar aprobării unui PUZ în care era implicată firma unui consilier local USR care îl împrumutase în campania electorală din 2020. Fritz a contestat acuzațiile, însă Curtea de Apel Timișoara a menținut raportul ANI.

Stiri de la Timisoara Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/